Vești bune

Începe asfaltarea zonelor sparte de lucrările la rețeaua de termoficare

– Asfaltarea va începe în zona centrală a municipiului Suceava
Gata cu șanțurile din mijlocul bulevardelor din Suceava. Firmele care efectuează lucrările de reabilitare a rețelei de termoficare din Suceava au început să se gândească, în sfârșit, și la asfaltarea zonelor sparte de săpături. Potrivit viceprimarului Angela Zarojanu, societatea Test Prima, care efectuează lucrări în zona centrală a municipiului, a înștiințat Primăria Suceava cu privire la intenția de a demara readucerea la starea inițială a porțiunilor acoperite cu pământ.
Este vorba, într-o primă fază, despre bulevardul Ana Ipătescu, în zona semaforului de lângă Mc Donald’s, de-a lungul Parcului Central și în zona Hotelului Bucovina, precum și de strada Nicolae Bălcescu, în zona Raiffeisen Bank. Deși lucrările pe aceste străzi au fost finalizate în urmă cu mai bine de două săptămâni, pentru a fi evitată lăsarea necontrolată a solului, asfaltarea se va face abia în aceste zile, terenul fiind deja tasat în vederea asfaltării.
În celelalte zone în care asfaltul a fost decopertat din cauza lucrărilor la rețeaua de termoficare, răbdarea șoferilor nevoiți să treacă prin șanțuri sau peste denivelări din pământ va fi pusă, în continuare, la încercare. Lucrările de asfaltare vor fi supravegheate de un inspector din Primăria Suceava, care va urmări realizarea unor lucrări de calitate. Până când toate aceste zone vor fi asfaltate, municipalitatea a solicitat firmelor care se ocupă de aceste lucrări să facă o amenajare treptată a zonelor afectate de săpături astfel încât traversările să nu lase în urmă șanțuri care să atenteze la integritatea autovehiculelor.

Recomandări

Primarul din Siret, Adrian Popoiu, a semnat un contract de 4,7 milioane de euro pentru modernizarea centrului orașului

În Liteni încep lucrările la prima creșă din acest oraș, o investiție de 11 milioane de lei pentru sprijinirea familiilor tinere

Primăria Vicovu de Sus a început construcția a șase kilometri de piste de bicicletă dinspre zona Laura spre centrul orașului

Primăria Dorna Candrenilor a început lucrările la piscinele exterioare de la complexul balneoclimateric din comună