Program prelungit

Începând de miercuri, plata taxelor și impozitelor în municipiul Suceava se va putea face până la ora 18.00

De miercuri, program prelungit la plata taxelor și impozitelor în municipiul Suceava

Programul pentru plata taxelor și impozitelor locale la Primăria Suceava se va prelungi. Mai exact, sucevenii care doresc să-și achite aceste dări o pot face în intervalul 8.00-18.00. Măsura se aplică începând de miercuri, 20 mai.
Primarul Ion Lungu a anunțat și motivele pentru care s-a luat decizia prelungirii programului de lucru.
”Pentru a respecta distanțarea socială, angajații Primăriei Suceava vor lucra în două schimburi. În felul acesta, taxele și impozitele locale vor putea fi achitate până la ora 18.00, programul de lucru fiind și la casierii până la ora menționată. În plus, sucevenii pot beneficia de reducerea cu 10% a cuantumului impozitelor până pe 30 iunie, iar până atunci nu a mai rămas mult timp. Pentru a veni în sprijinul contribuabililor s-a luat decizia de a mări programul de lucru cu publicul”, a declarat Ion Lungu.

Recomandări

Primăria Suceava refuză revocarea hotărârii de închidere a autogării Ceztrans și merge înainte cu sensurile unice

Peste 3.000 de locuitori din municipiul Suceava vor beneficia de reducerea impozitului pe clădiri, terenuri şi mașini

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități

Liderii AUR Suceava îi îndeamnă pe cetățeni să participe în număr mare la protestul de astăzi, de la ora 12:00, împotriva creșterii taxelor și impozitelor