Sanitar-veterinar

Încep controalele privind sacrificarea porcilor pentru Crăciun



Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava a anunțat că va demara controale cu privire la modul în care sunt sacrificați porcii domestici destinați consumului în următoarea perioadă, fiind transmise și regulile minime pe care ar trebui să le respecte toți crescătorii, pentru a evita să fie amendați, dar mai ales pentru a nu pune în pericol sănătatea publică.
Una din obligațiile de bază prevăzute de legislație este că porcii destinați comercializării vor fi sacrificați numai în unități de abatorizare autorizate sanitar-veterinar. Este interzisă tăierea porcilor în scopul comercializării în orice alte spații.
Tot la porcii destinați comercializării mai există o serie de norme de bază: respectarea normelor de bunăstare a animalelor și transportul acestora doar cu mijloace auto autorizate sanitar-veterinar. Animalele pot fi transportate doar însoțite de certificate veterinare, care să ateste că sunt sănătoase, și de documente care să cuprindă informații despre traseu și lanțul alimentar.
Referitor la porcii pentru consum propriu, în familie, DSVSA Suceava a anunțat că este permisă sacrificarea animalelor în gospodării, cu recomandarea insistentă de a se face examenul trichineloscopic, de către medicii veterinari oficiali de la Circumscripțiile Sanitar Veterinare de Control al Alimentelor din județul Suceava.
Ca în fiecare an, transporturile de animale vor fi verificate în trafic în următoarea perioadă, de echipaje mixte formate din inspectori sanitar-veterinari și polițiști.



Recomandări

În timp ce foarte mulți suceveni contestă existența pestei africane, fermierii nu pot face export de carne de porc din 2019

Parteneriat semnat între Alexandru Nicolae Bociu, președintele ANSVSA, și președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România, David-Adrian Balaban-Oglan
Parteneriat semnat între Alexandru Nicolae Bociu, președintele ANSVSA, și președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România, David-Adrian Balaban-Oglan

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru a limita pagubele crescătorilor

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin
Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin