Un incendiu izbucnit la anexa unei gospodării din satul Plopeni, orașul Salcea, s-a extins și a provocat pagube mari, afectând trei gospodării și un service auto. Alarma de incendiu s-a dat marți, în jurul orei 13.00, pompierii lichidând focul după aproape trei ore. La fața locului au intervenit trei autospeciale cu apă de la Detașamentul de Pompieri Suceava. Plutonierul adjutant Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al pompierilor, a explicat: „La sosirea pompierilor militari incendiul se manifesta deja la mai multe construcții aparținând de trei gospodării, existând pericolul de propagare la case de locuit, anexe și un service auto”.Cea mai afectată a fost gospodăria Mariei G., căreia i-au ars adăpostul de animale și depozitul de furate, pe o suprafață de 100 mp, acoperișurile a două bucătării de vară, lemn, 3 tone de furaje, o tonă de cereale și alte bunuri. La vecina Mihaela C. a ars adăpostul de animale și depozitul de furaje, pe 80 mp, iar la gospodăria Laurei O. a ars astereala din lemn de la acoperișul casei, pe o suprafață de 20 mp. De asemenea, izolația clădirii service-ului auto a fost distrusă pe o suprafață de 10 mp. „Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect. Pompierii militari au salvat trei case de locuit, anexe gospodărești și clădirea service-ului auto”, a declarat plutonierul adjutant Alin Găleată.






