Incendiu la o gospodărie din Marginea

Incendiul a fost anunțat la 112 în jurul orei 15.00
Incendiul a fost anunțat la 112 în jurul orei 15.00

Militari de la Detașamentul de Pompieri Rădăuți și de la Garda de Intervenție Siret, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență ale localităților Marginea și Sucevița, au intervenit duminică după-amiază cu șase autospeciale și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui Gheorghe G., din comuna Marginea. Incendiul a fost anunțat la 112 în jurul orei 15.00.La sosirea echipajelor, ardeau violent anexele gospodărești, existând pericolul de propagare la casa de locuit și la proprietățile învecinate.Incendiul a fost lichidat la ora 18:05.A ars astereala casei de locuit, a mansardei și a garajelor pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Au mai ars o magazie pe 50 de metri pătrați, circa 50 de metri cubi lemne de foc așezate în stivă și tâmplărie din PVC. S-au degradat planșeul și pereții din rigips pe 200 de metri pătrați.Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical unui tânăr în vârstă de 28 de ani, care a suferit o plagă la palma dreaptă prin tăiere. Ulterior, acesta a fost transportat la Centrul de Primire Urgențe Rădăuți pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este efectul termic al curentului electric generat de un aparat electric pentru încălzire lăsat sub tensiune”, se precizează în comunicatul pompierilor.Pompierii militari au salvat casa de locuit și proprietățile învecinate.

Recomandări

4 ani și 6 luni de închisoare pentru incendiatorul celor două hale din Dumbrăveni. El ar trebui să achite și daune de vreo 9 milioane de lei

Ministrul Mihai Dimian a publicat imagini cu noul stadion de la Moara al Universității „Ștefan cel Mare”

În Rădăuți se va construi un Centru de Sănătate Mintală și Prevenirea Adicțiilor, printr-o investiție de 6,9 milioane de lei

Incendiu la o cantitate imensă de deșeuri. Pompierii au mult de lucrat la fața locului, în condiții de Cod Roșu de caniculă, pentru a evita o nouă aprindere