Un incendiu de pădure a izbucnit, ieri, în județul Maramureș, în Munții Rodnei, focul cuprinzând circa zece hectare de pădure de foioase, conifere și plantație aflate în ocoalele silvice Borșa, Dragomirești și Săcel, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Gabriel Stanciu, șeful Ocolului Silvic Romuli din Bistrița-Năsăud, care administrează o mie de hectare de pădure ale comunei Săcel din județul Maramureș, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că incendiul a fost semnalat în jurul orei 12.00, flăcările fiind vizibile de la mare distanță.
„Focul a izbucnit în parcela 32 a pădurii statului român administrată de Ocolul Silvic Dragomirești și s-a extins cu repeziciune din cauza vântului și spre pădurea comunei Săcel, pe care o administrăm noi, cei de la Ocolul Silvic Romuli. Din estimările mele, incendiul a cuprins circa zece hectare de pădure de foioase, conifere și plantație. Nu este pădure de nu știu ce calitate, dar s-au făcut regenerări și se distrug acum. Flăcările s-au extins și la pădurea Mănăstirii Moisei. Cum vântul bate spre noi, ne temem să nu ajungă flăcările și în Bistrița-Năsăud, în pădurea comunei Romuli”, a declarat Gabriel Stanciu.
Potrivit sursei citate, au fost alertați pompierii din Borșa, Moisei și Săcel, dar nu pot ajunge cu mașinile la locul în care arde pădurea.
„Au venit cu mașinile, dar stau la vale cu ele. Nu pot interveni. Avem o singură soluție să limităm extinderea focului, cu un buldozer care să traseze o bretea de protecție de 1,5 kilometri, cu lama, pe pământ. L-am chemat, vine de la Primăria Romuli, dar va dura câteva ore până ajunge aici. Sperăm să nu ne prindă noaptea fiindcă atunci dezastrul va fi și mai mare”, a declarat Stanciu.
El a spus că la locul incendiului sunt peste 40 de pădurari și oameni din Săcel care au pădure în zona respectivă, dar nu au ce să facă.
Stanciu a declarat că pădurea cuprinsă de incendiu nu face parte din Parcul Național Munții Rodnei, dar se află la limita lui, așa încât trebuie intervenit de urgență.