La Casa de Cultură din Vicovu de Sus va avea loc duminică, 10 mai 2026, la ora 14:00, evenimentul caritabil „Împreună reconstruim speranța”. Scopul acestui eveniment este de a reda speranța unei familii greu încercate. În urma unui incendiu devastator, familia Tomeac Vasilica a rămas fără locuință. Într-o singură noapte, tot ce a construit familia cu eforturi mari s-a transformat în cenușă. Însă credința și speranța lor nu s-au stins.
Evenimentul este organizat de Asociația Reper Etnocultural Identitar, în parteneriat cu Primăria Orașului Vicovu de Sus, Primăria Comunei Brodina, Școala Gimnazială Brodina, Școala Gimnazială Ipotești, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Sindicatul Bucovina Rădăuți, Liceul Tehnologic „Ion Nistor”.
„Fiecare prezență, fiecare gest contează. Împreună putem contribui la reconstruirea unui cămin și la readucerea zâmbetului pe chipurile unor oameni care au nevoie de noi. Dăruind puțin, putem face mult”, au transmis organizatorii.
Pe scenă vor evolua mai mulți artiști și copii talentați, care, din generozitate și din suflet, „au ales să dăruiască, prin muzică și emoție, lumină acestei zile. Le mulțumim din inimă pentru implicare și pentru darul lor neprețuit. Fiecare pas făcut spre ei este o șansă la un nou început. Împreună putem transforma durerea în speranță și lacrimile în lumină”.
Vor evolua și vor bucura publicul: Ancuța Corlățan, Angelica Flutur, Paul Ananie, Fetele din Botoșani, Ionela Popescu, Cătălina Rotaru, Liliana Ursachi, Getuca Schipor, Bianca Hrișcă, Voichița Chira, Maria Țugui, Alexandra Rubanei, Cojocaru Ștefania Andreea, Creuco Maria, Sonia-Aurora Ursachi, Ansamblul „Flori Vicovene”, Grupul „Floricele Vicovene”, Moștenitorii Bucovinei, Gimnastică ritmică – Club Vicov, Kinder Club – Vicovu de Sus. Prezintă: Viviana Huțuleac.
„Cu profundă recunoștință și apreciere, mulțumim tuturor celor care contribuie la realizarea acestui eveniment de suflet, dăruind din timpul, talentul și energia lor pentru a transforma această experiență în una memorabilă”, au spus reprezentanții Asociației Reper Etnocultural Identitar. Preț bilet: 50 de lei. Accesul în sală se va face începând cu ora 13.15. Numere contact: 0748 552 839, 0748 704 375.






