Propunere

Imn de promovare a Bucovinei

Marius Matache, Oxana Șametchin și Ioan Mateiciuc
Marius Matache, Oxana Șametchin și Ioan Mateiciuc

Cantautorul folk Marius Matache („Make” sau „Profu’”- cum îi spun studenții din București conferențiarului doctor în chimie), care a participat marți, la Suceava, la deschiderea Anului Mircea Streinul și la aniversarea poetului Vasile Pînzariu, a propus „ca imn de promovare a Bucovinei” o poezie a poetului sucevean.
O invitație de a veni pe pământul Bucovinei
Marius Matache, care împreună cu interpretul de muzică folk siretean Ioan Mateiciuc, acompaniați de tânăra violonistă Oxana Șametchin de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, au susținut secvența muzicală a evenimentului, a prezentat în premieră piesa „În Bucovina”, pe versurile lui Vasile Pînzariu, spunând că aceasta ar putea fi un adevărat imn de promovare a zonei.
Poezia poetului sucevean, care a fost omagiat cu prilejul împlinirii vârstei octogenare, este, prin conținutul său, o invitație de a veni pe pământul Bucovinei.
„Veniți oricând, veniți de pretutindeni!”, îndeamnă versurile lui Vasile Pînzariu, „veniți să ascultați cum plâng și cântă / bătrâne clopote în calmă legănare”…”veniți aici să vă hrăniți plămânii / cu aerul curat din obcini sfinte /apoi, pe cer, cu degetul, cu pleoapa / să încrustați drept ardere cuvinte”…”veniți ca să priviți uimiți cupola / albastrului ceresc, lipit de ochii / ființelor, care pășesc prin obcini / încă din vremea vremii Babei Dochii”.
„În Bucovina” și „Moșteniri”, în volumul „Evadând din viitor”
Marius Matache, care a fost unul dintre cei care s-a implicat, alături de scriitorul Ion Drăgușanul și folkistul ieșean Paul Arva, în buna desfășurare și reușita celei de-a II-a ediții a Festivalului de muzică folk „La Suceava, în Cetate” (ediție care a debutat anul trecut, în seara de 26 iunie, cu un concert magistral susținut în fortul mușatin sucevean și a continuat în următoarele două zile, în deplasare, în orașul-stațiune Vatra Dornei, sub genericul „Menestreli, în munții Dorunei”) a pregătit pentru evenimentul de marți câteva piese folk pe versuri de Mircea Streinul, Teofil Lianu și Vasile Pînzariu.
Ioan Mateiciuc i-a produs și el o surpriză poetului octogenar, interpretând piesa „Moșteniri”, poezie care, ca și cea transpusă muzical și propusă ca imn de promovare a Bucovinei, este publicată în volumul „Evadând din viitor”, lansat cu prilejul acestei manifestări.

Recomandări

Mii de credincioși ortodocși au participat, la Mănăstirea Putna, la comemorarea a 522 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Sara Tîrnoveanu confirmă din nou. A câștigat Grand Prix Junior la un prestigios festival internațional de muzică din Kosovo

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei

Primarul Vasile Rîmbu a primit „Crucea Bucovinei” de la arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Calinic