Iași: Trupul mumificat al unui bătrân care se presupune că ar fi murit în 2006, descoperit de vecini



Trupul mumificat al unui bătrân în vârstă de 70 de ani, din Iași, care se presupune că ar fi murit în anul 2006, a fost găsit în apartamentul în care acesta locuia, cadavrul fiind descoperit de vecini, după ce o țeavă de apă s-a spart în imobilul acestuia, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bătrânul locuia singur într-un apartament din cartierul ieșean Grădinari, vecinii spunând că nu l-au mai văzut de peste trei ani. Cadavrul a fost găsit de locatarii blocului care au spart ușa apartamentului bătrânului, după ce au sesizat că o țeavă de apă rece s-a fisurat în locuința acestuia.
Întrucât pe masa din apartament au fost găsite cupoane de pensie din anul 2006, iar pe perete era atârnat un calendar creștin-ortodox din același an, anchetatorii presupun că bătrânul a murit în urmă cu peste trei ani.
Polițiștii au declanșat o anchetă în acest caz, primele cercetări indicând că bătrânul nu fusese agresat.
„Ușa a fost găsită încuiată, iar ferestrele și ușa balconului la fel. În locuință a fost găsit actul de identitate precum și cupoane de pensie, ultimul fiind din octombrie 2006. Cadavrul nu prezintă urme vizibile de violență. A fost întocmit dosar penal de moarte suspectă”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași, subinspectorul Virginia Pralea.
Cadavrul bătrânului a fost transportat, în cursul zilei de vineri, la IML Iași, unde va fi efectuată necropsia.
Vasile Astărăstoae, directorul IML Iași, a explicat că mumificarea bătrânului s-ar fi putut produce în condițiile unei temperaturi constante în încăperea unde a fost găsit, pentru o perioadă de timp, în care s-au evaporat lichidele din organism.
„În acest caz este vorba de o mumificare naturală. E posibil ca imediat după deces temperatura din încăpere să fi fost constantă, iar pe acest fond s-a petrecut evaporarea lichidelor din organism. În acest timp, corpul practic se usucă. Nu e ceva ieșit din comun, mumificarea e cunoscută în știință. Și la cei găsiți spânzurați în pădure apare acest fenomen, chiar și în timpul verii”, a declarat Vasile Astărăstoae, directorul IML Iași.
Preoții ieșeni afirmă că în acest caz există două explicații din punct de vedere religios.
„Atunci când se găsește trupul neputrezit al unui om, din punct de vedere teologic pot fi două explicații. O primă situație este că persoana decedată a săvârșit anumite păcate foarte mari sau a fost blestemat. În acest caz, Dumnezeu rânduiește ca trupul să nu putrezească pentru a i se citi rugăciunile de iertare. Cea de-a doua situație poate fi aceea că persoana respectivă a avut o viață sfântă, iar Dumnezeu, drept dar, rânduiește să nu-i putrezească trupul”, a afirmat preotul Gheorghe Mihăilă.