După gratii

I-a murit soția într-un accident de mașină pe care el l-a provocat și va sta în pușcărie ani grei

Mașina în care se aflau cei doi soți
Mașina în care se aflau cei doi soți

Un bărbat din comuna Stulpicani a primit o pedeapsă grea după un accident mortal pe care l-a provocat în timp ce conducea beat, victimă fiind soția sa. Curtea de Apel Suceava a confirmat condamnarea dictată de magistrații de la Judecătoria Gura Humorului, astfel încât Petrică Kurovschi are de executat 6 ani și 8 luni de închisoare, din care 3 ani reprezintă o condamnare mai veche, care inițial a fost cu suspendare, iar restul pedeapsa pentru accidentul mortal.
Accidentul cu final tragic s-a petrecut în ianuarie 2018, pe drumul județean 177A, care leagă localitatea Doroteia de Stulpicani, în timp ce soții Kurovschi se întorceau spre casă.
La un moment dat, la intrarea într-o curbă, pe un carosabil acoperit cu zăpadă, Petrică Kurovschi, în vârstă de 31 de ani, aflat la volanul autoturismului VW Touran, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, derapând și pătrunzând cu autoturismul pe contrasens. În timpul acestei manevre, autoturismul a părăsit drumul, a acroșat un stâlp de iluminat, după care a ricoșat în șanțul de pe marginea drumului, răsturnându-se pe cupolă la o diferență de nivel cu drumul de circa 2 metri. În urma impactului, femeia în vârstă de 30 de ani, soția șoferului, aflată pe scaunul din dreapta, a suferit traumatisme grave, rămânând în stare de inconștiență. Din păcate, în ciuda eforturilor făcute de personalul ambulanței, femeia a fost declarată decedată. Conducătorului auto i-au fost acordate primele îngrijiri medicale la fața locului, după care a fost transportat cu ambulanța la spital. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma anchetei Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului inculpatul a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Judecătorii i-au aplicat bărbatului 3 ani de închisoare pentru ucidere din culpă și 2 ani de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului, rezultând o pedeapsă de 3 ani și 8 luni de închisoare.
Magistrații au mai constatat că accidentul mortal a fost comis de inculpat în perioada de încercare de 7 ani impusă în urma unei condamnări la 3 de închisoare, cu suspendare, aplicată într-un dosar de tentativă de viol.
Judecătorii au revocat această suspendare și au dispus executarea ei, alături de cea pentru accidentul mortal, de aici rezultând sentința de 6 ani și 8 luni de închisoare.

Recomandări

15 ani de închisoare pentru un sucevean implicat într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro

Pușcărie cu executare pentru un sucevean care a incendiat de două ori casa unei femei și a omorât un câine

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare