Hoți din locuințe, prinși în flagrant în zona Turnul Roșu

În lunile august și septembrie polițiștii au fost sesizați cu privire la mai multe furturi și tentative de furt comise pe raza municipiului Suceava, având un mod de săvârșire asemănător.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Suceava i-au identificat joi pe Marin T., de 47 de ani, din comuna Suharău, județul Botoșani, și Ștefan A., de 45 de ani, din comuna Verești, ca fiind persoanele bănuite de comiterea mai multor furturi din locuințe, pe raza municipiului Suceava. Cei doi au fost localizați în zona Turnul Roșu din Suceava, unde se pregăteau să pătrundă într-una din casele din apropiere, cu scopul de a sustrage bunuri.
În timp ce bărbatul din Verești stătea de pază pe strada I.G. Sbiera, Marin T. a sărit gardul în curtea unei locuințe. Cei doi au fost interceptați de polițiștii aflați în pândă, care, după ce i-au legitimat, i-au controlat, găsind asupra lor o rangă metalică și câte o pereche de mănuși. Asupra botoșăneanului a fost găsită și o bijuterie sustrasă din locuința unui bărbat de 63 de ani, din Suceava.
Marin T. a recunoscut au fost surprinși chiar când încercau să fure din gospodăria unde au fost prinși. El a mai recunoscut comiterea unor alte furturi, în timp ce Ștefan A. a stat de pază.
Bunurile sustrase au fost valorificate de Marin T. pe raza localităților Botoșani și Bacău la diverse persoane ce practică comerțul ambulant.
„În baza probatoriului administrat în cauză s-a dispus reținerea lui T. Marin pe o perioadă de 24 ore, iar față de A. Ștefan s-a dispus cercetarea în stare de libertate, urmând ca în funcție de probatoriul administrat să se ia măsurile procedurale față de acesta. Ulterior, T. Marin a fost prezent Judecătoriei Suceava cu propunere de luare a măsurii arestării preventive. În urma deliberării s-a dispus arestarea preventivă a lui T. Marin pe o perioadă de 30 zile. Cel în cauză a fost introdus în Arestul IPJ Suceava”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

”Fila”, individul care a înjunghiat un bărbat în garsoniera acestuia din zona Gării Burdujeni, a primit 15 ani de pușcărie

Speranțe năruite pentru primarul din Mitocu Dragomirnei. Tribunalul Suceava i-a prelungit arestul la domiciliu cu încă 30 de zile