Noul ambasador al SUA la București, Hans Klemm, s-a întâlnit marți cu președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și cu președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, discuțiile cu șefii Legislativului având loc la doar o zi de la prezentarea scrisorilor de acreditare la București, informează Mediafax. La finalul întrevederii cu diplomatul american, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că au discutat despre consolidarea parteneriatului strategic, despre rolul României în regiune, dar și despre problema imigranților.Cei doi oficiali au discutat despre amenințările din partea sudică a Europei, Tăriceanu precizând că ambasadorul a pus o „întrebare foarte directă”, dacă „autoritățile române apreciază ca o amenințare consistentă problema fluxurilor de refugiați de imigranți care preocupă întreaga lume, dar cu precădere UE”.





