Așteptare

Guvernul îl ține în șah pe Onofrei

Așteptare: Guvernul îl ține în șah pe Onofrei
Așteptare: Guvernul îl ține în șah pe Onofrei

Guvernul României nu a luat în discuție, în ședința de miercuri, cererea de încetare a contractului de muncă, înaintată de subprefectul județului Suceava, Orest Onofrei. Acesta a depus, în urmă cu două zile o astfel de cerere, solicitând încetarea contractului cu acordul părților. Evitarea aprobării acestei cereri a lăsat loc la speculații, considerându-se că Executivul ar încerca să împiedice o eventuală candidatură a lui Orest Onofrei din partea PD-L Suceava la alegerile parlamentare din toamna acestui an. Cu toate acestea, surse guvernamentale au declarat că cererea subprefectului Onofrei nu a fost discutată din motive ce țin de timpul prea scurt dintre data la care a fost depusă și data la care a avut loc ședința de Guvern. În aceste condiții, Onofrei își păstrează funcția de subprefect cel puțin până la ședința de săptămâna viitoare a Guvernului, când este posibil să fie numit și un înlocuitor. Numit prefect al județului Suceava cu susținerea PNL, apoi subprefect, Orest Onofrei a fost anunțat anul acesta ca viitor candidat din partea PD-L Suceava, fiindu-i pregătită și funcția de prim-vicepreședinte al organizației județene a acestui partid. Oferta a fost făcută chiar de președintele PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, care a dat ca sigură candidatura lui Orest Onofrei din partea democrat liberalilor. Președintele interimar al PNL Suceava, deputatul Relu Fenechiu, ne-a declarat că nu cunoaște motivele pentru care Orest Onofrei dorește să părăsească funcția de subprefect al județului. „Și-a dat demisia din funcția de subprefect, dar nu știm motivele pentru care a a luat această decizie. Este posibil să candideze, dar nu știm din partea cui”, a spus Relu Fenechiu.

Recomandări

Consilierii locali Radu Bores, Andrei Bacoș și Beni Atodiresei asigură conducerea colectivă a Organizației Municipale a PSD Suceava și vor organiza alegeri

AUR începe procesul de suspendare din funcție a președintelui României, Nicușor Dan, și a procedurilor pentru organizarea alegerilor anticipate

Consiliul Județean se alătură proiectului Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și alocă 6 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Seminarul Teologic

Teatrul „Matei Vișniec” primește fonduri modeste de la guvern, Suceava plasându-se la coada finanțării culturale din regiunea Moldovei