Plătitorii de venituri din drepturi de autor vor reține, declara și calcula contribuțiile de asigurări pentru pensii și șomaj aferente beneficiarilor, procedură aprobată, ieri, de Guvern și care va fi aplicată începând cu luni, 13 septembrie, a anunțat ministrul Muncii, Ioan Botiș.
„Lucru cel mai important pe care l-am corectat și va funcționa începând de luni este cel legat de stoparea la sursă. După publicarea Ordonanței, cel care este plătitorul va face declarația și plata contribuțiilor de asigurări sociale pentru veniturile din drepturi de autor”, a spus Botiș.
El a arătat că în cazul angajaților care primesc salariul în mod constant și realizează venituri ocazionale din drepturi de autor nu se vor plăti contribuții de asigurări sociale.
De asemenea, pentru persoanele care nu au o relație contractuală și realizează exclusiv venituri ocazionale din drepturi de autor, contribuțiile vor fi aplicate pe o bază de calcul limitată la cinci salarii medii brute pe an, adică 91 de milioane, pentru care se va face regularizarea.
Angajații care au salarii și primesc cu reguralitate și repetitiv și venituri din drepturi de autor vor plăti CAS-uri pentru veniturile suplimentare
Botiș a explicat că angajații care au salarii și primesc cu reguralitate și repetitiv și venituri din drepturi de autor vor plăti CAS-uri pentru veniturile suplimentare, pe o bază de calcul limitată la cinci salarii medii brute lunar.
Același sistem de plată se aplică și pentru beneficiarii exclusiv de drepturi de autor în mod repetitiv.
Proiectul de ordonanță de urgență, obținut și prezentat marți de MEDIAFAX, prevede că firmele vor avea obligația de a depune lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-au plătit veniturile de natură profesională, câte o declarație privind evidența nominală a persoanelor care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale.
Documentul precizează că plătitorii de venit au obligația declarării, calculării, reținerii și plății contribuțiilor individuale de asigurări pentru șomaj și de asigurări sociale, dar nu și asigurări de sănătate.
Baza de calcul a contribuțiilor plătite de către persoanele remunerate prin drepturi de autor va fi venitul brut minus cheltuiala forfetară de 20%, iar în cazul convențiilor civile contribuțiile vor fi calculate la nivelul total al venitului.
Baza de calcul la care se datorează contribuțiile individuale de asigurări sociale și asigurări pentru șomaj nu poate depăși în cursul unei luni calendaristice echivalentul a de cinci ori salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Proiectul de ordonanță precizează că plătitorii de venit au obligația declarării, calculării, reținerii și plății contribuțiilor individuale de asigurări pentru șomaj și de asigurări sociale, dar nu și asigurări de sănătate, ceea ce echivalează cu o contribuție totală de 11% din baza de calcul, față de 16,5% în prezent.
Normele metodologice la Ordonanța de Urgență a Guvernului 58/2010, pentru modificarea și completarea Legii privind Codul Fiscal, stipulau plata contribuțiilor de către beneficiari, prevedere care a determinat crearea unor blocaje și cozi în unitățile de depunere la finele lunii trecute.
Pe de altă parte, un proiect separat, aflat în dezbatere publică, prevede că persoanele cu venituri din activități independente vor plăti, din ianuarie 2011, contribuții de asigurări sociale de cel puțin 25,36% și până la 35% din venituri, aproape dublu față de nivelul actual.
Potrivit acestui proiect, contribuția de asigurări sociale de stat (pensii) ar urma să crească de la 10% la 24,43%, contribuția de asigurări sociale de sănătate de la 5% la 8,35%, iar cea la bugetul asigurărilor pentru șomaj de la 0,5% la 0,78%.
Premierul Emil Boc i-a cerut ministrului Finanțelor, în ședința de miercuri a Guvernului, ca la elaborarea modificărilor la Codul Fiscal să aibă în vedere faptul că Guvernul nu susține dublarea cuantumului de contribuții sociale pentru persoanele plătite cu drepturi de autor, deși proiectul a fost elaborat de Dan Lazăr, consilier al primului-ministru.