Guvernul a acceptat sub 5% din totalul amendamentelor depuse de parlamentari pentru legile asumării



Guvernul a acceptat puțin peste 120 de amendamente la cele trei proiecte de legi pentru care își va angaja, marți, răspunderea în fața Parlamentului, reprezentând mai puțin de 5% din totalul celor aproximativ 2.680 de propuneri formulate de către parlamentari pentru aceste acte normative.
Pentru legea de reorganizare a agențiilor guvernamentale și reducerea cheltuielilor bugetare, Executivul a acceptat 34 din circa 300 de amendamente, în timp ce pentru legea de salarizare unitară în sectorul bugetar au fost aprobate 39 din cele aproximativ 780 de propuneri.
În proiectul legii educației naționale au fost incluse peste 50 de amendamente dintr-un total de aproximativ 1.600 propuneri formulate de către parlamentari.
Guvernul își angajează răspunderea, marți, asupra proiectelor de lege privind educația națională, salarizarea unitară a personalului bugetar și reorganizarea unor autorități și instituții publice, în trei ședințe comune succesive ale celor două Camere ale Parlamentului.
Guvernul este demis dacă o moțiune de cenzură, depusă în termen de trei zile de la prezentarea programului, a declarației de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condițiile articolului113.
Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului 2, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declarației de politică generală devine obligatoriu pentru Guvern.
Mai multe federații din educație, sănătate, administrație publică și poliție, reunite în Alianța bugetarilor, pichetează, marți, de la ora 15.00, sediul Parlamentului, nemulțumite de prevederile legii salarizării unitare. Aceștia cer ca Guvernul să renunțe la angajarea răspunderii pe legea unică a salarizării și renegocierea actului normativ, precum și stoparea disponibilizărilor din sectroul bugetar și neacceptarea concediului de zece zile fără plată.