Gunoiul din municipiul Suceava, ridicat temporar de Rosal și Diasil-Florconstruct

Primăria Sucevei a găsit soluția de avarie pentru ca serviciul de salubrizare menajeră să rămână funcțional după ce contractul cu actualul operator firma bucureșteană Rosal a expirat sâmbătă, 18 aprilie, iar contractul cu asocierea locală Diasil Service-Florcontruct care a fost declarată câștigătoare în urma unei selecții de oferte nu a fost încheiat nefiind validat de Consiliul Local. Până când se vor clarifica problemele legate de desemnarea temporară a unui operator de măturatul și ridicatul gunoaielor se vor ocupa ambii operatori, Rosal în inerția contractului pe care l-a avut cu Primăria din anul 2007, Diasil și Florcontruct în calitate de câștigători ai contractului temporar de gestionare a salubrizării până la licitația pentru concesionarea acestui serviciu programată pentru data de 2 iunie. Reprezentanții celor doi operatori au avut sâmbătă discuții cu viceprimarul Lucian Harșovschi în urma cărora s-a stabilit că se vor ocupa împreună de salubrizarea menajeră cel puțin până luni, 20 aprilie, când este programată o ședință de îndată a Consiliului Local în care ar urma să fie luată o decizie. „I-am invitat la discuții pe reprezentanții celor doi operatori și am stabilit de comun acord ca gunoiul să fie ridicat atât de Rosal cât și de Diasil și Florconstruct. Acestea din urmă și-au montat deja buncăre pentru gunoi lângă cele ale Rosalului. Luni Consiliul Local va lua o decizie aflându-ne într-o situație de forță majoră”, a declarat Harșovschi.

Recomandări

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Polițiștii și procurorii fac cercetări pentru infracțiunea de ucidere a animalelor, fără drept, în cazul a trei adăposturi de câini din Suceava

Separarea corectă la sursă este cheia unei gestionări eficiente a deșeurilor în municipiul și județul Suceava

Strângerea de semnături pentru demiterea primarului și a CL, ”înfierată” de conducerea Primăriei Suceava, ca posibilă expunere de date personale

Alexandru Covașă a vorbit despre strangerea de semnături pentru demiterea primarului ca fiind un demers neasumat

Cușnir: plângeri penale împotriva lui Ion Lungu și Lucian Harșovschi. Acuzații grave de fals, uz de fals și plăți ilegale din banii sucevenilor

Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei