Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat luni că partidul susține legea dării în plată care urmează să intre în dezbaterea plenului Senatului și a precizat că va exista „o majoritate relaxată” la votarea acestui act normativ, informează Mediafax. „La Senat, astăzi, avem un proiect foarte important pentru PNL, vorbim despre legea dării în plată. Se pare că va exista pe ordinea de zi și grupul nostru a luat decizia să îl susțină aflându-ne în calendarul pe care PNL și l-a propus astfel ca în luna aprilie această lege să devină realitate”, a declarat copreședintele PNL.





