Investiții

Gheorghe Flutur a semnat documentele necesare pentru construcția de rețele de gaze naturale în mai multe localități din județ

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat, ieri, certificatele de urbanism pentru construirea rețelelor de distribuție a gazelor naturale, racord de înaltă presiune și stație de reglare măsurare gaze naturale care vor deservi mai multe localități din județ. Gheorghe Flutur a precizat că în urma acestor investiții vor putea beneficia de gaz metan peste 50.000 de locuitori ai județului. Șeful administrației județene a spus că noile rețele de distribuție a gazului metan vor fi construite în orașele Liteni și Salcea, comunele Fântânele, Udești și Verești, satele Călugăreni și Fetești – Adâncata și Berești – Hânțești.
„Sunt localități care, după ce au aderat la Asociații de Dezvoltare Intercomunitară, pot demara procedurile în vederea aducerii gazului metan în gospodăriile oamenilor. Urmează și alte localități, care în perioada următoare vor putea beneficia de gaz metan”, a declarat Flutur.
El a amintit că pentru județul Suceava a solicitat încă de la începutul anului alocarea de fonduri pentru construirea a 80 de kilometri de magistrală de gaz metan în județ și rețele de distribuție în 50 de localități sucevene, care să fie racordate la magistralele de gaz metan. Președintele CJ Suceava a spus că în acest mod s-ar putea dubla numărul de beneficiari, în condițiile în care, în prezent, doar 30% din populația județului este racordată la rețeaua de distribuție a gazului.

Recomandări

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan

Primarul Gheorghe Fron anunță finalizarea stației de reglare-măsurare pentru noua rețea de gaze naturale din Cornu Luncii și Rădășeni

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luța, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare
Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare