Candidatul PSD la Președinția României, Mircea Geoană, vine sâmbătă la Suceava pentru un turneu electoral de două zile. În prima parte a zilei, liderul PSD are programate întâlniri cu membri de partid și simpatizanți în comuna Adîncata, la căminul cultural, apoi va vizita o fermă zootehnică în satul Mărițeia din comuna Dărmănești, de unde va pleca spre Gura Humorului. În sala Tisa a hotelului Best Western se întâlnește cu activul de partid din zona Humor, iar de aici merge la Sadova pentru o întrunire electorală la care se estimează că vor participa circa 500 de persoane. Următoarea oprire a autocarului de campanie va fi la Vatra Dornei, la complexul Bradul-Călimani pentru întâlniri cu membrii PSD din Bazinul Dornelor și cu pensionarii de la baza de tratament a stațiunii, iar seara Mircea Geoană o va încheia la o discotecă din Iulius Mall, cu tinerii din PSD. Duminică, de Ziua Armatei Române, Mircea Geoană și staff-ul său de campanie, coordonat la Suceava de generalul (r) Eugen Bejinariu vor depune o coroană de flori la mormântul militarului erou Ioan Grosaru, mort în Irak, iar la întoarcere se vor opri pentru a sta de vorbă cu fermierii și vizitatorii Târgului Mărului, la Fălticeni. De la Suceava, președintele PSD și echipa sa de la București pleacă spre Piatra Neamț.






