Intervenție jandarmi

Găsit întins pe drum, în fața discotecii de la Casa de Cultură

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, care a petrecut în noaptea de joi spre vineri într-una din discotecile aflate în incinta Casei de Cultură Suceava, a fost găsit de o patrulă a Jandarmeriei în stare de inconștiență, pe strada Nicolaie Bălcescu. Băiatul, Constantin G., cu domiciliul în Bosanci, era în stare avansată de ebrietate și fusese și agresat. El nu le-a putut indica prea multe oamenilor legii despre autori, amintind doar despre trei tineri, care s-ar fi urcat într-o mașină și ar fi dispărut imediat după ce l-au bătut.
Preluat de o ambulanță, Constantin G., a ajuns la urgențele Spitalului Județean Suceava, unde a fost diagnosticat cu un traumatism cranian. Medicii nu i-au putut face însă investigații suplimentare, el plecând din spital în scurt timp, fără aviz medical. Oamenii legii așteaptă o plângere din partea victimei, pentru a continua cercetările.

Recomandări

Casa Tatos, bijuterie arhitecturală din Fălticeni, a fost inaugurată și devine noul sediu al Stării Civile și Evidenței Persoanelor

Creșterea numărului de motociclete din trafic aduce risc ridicat de accidente grave, mai ales în weekenduri și în zonele turistice

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Rădăuți, și-a pierdut viața în timp ce se deplasa cu o motocicletă Honda, alături de soția sa, pe DN 17 A, zona Ciumârna
Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Rădăuți, și-a pierdut viața în timp ce se deplasa cu o motocicletă Honda, alături de soția sa, pe DN 17 A, zona Ciumârna