După acțiunea DNA

Garda Forestieră Suceava a mai rămas cu 10 persoane la „control”, din care una se pensionează

Garda Forestieră Suceava funcționează în ”regim de avarie”, cu 9 persoane care au atribuții de control în teren
Garda Forestieră Suceava funcționează în ”regim de avarie”, cu 9 persoane care au atribuții de control în teren

Recentele acțiuni ale DNA la cea mai mare structură de verificare și control al activităților silvice și cinegetice din țară – Garda Forestieră Suceava – au dus la un deficit acut de personal cu atribuții de control care poate acționa în teren.
Mai exact, o treime dintre inspectorii GF cu atribuții de control sunt ”trași pe tușă”, după ce în urma unei serii de controale, percheziții și audieri, un angajat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și față de alți patru angajați ai Gărzii Forestiere s-a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
În condițiile în care unul dintre aceștia avea raporturile de muncă deja suspendate, la nivelul județului Suceava mai erau, în total, 14 angajați ai Gărzii Forestiere cu funcții de control, aici fiind incluși și cei din conducere, care, prin cerințele postului, nu prea mai au când face și teren și să fie prezenți la controale, împreună cu Poliția sau Jandarmeria.
”În prezent funcționăm cu 10 persoane cu atribuții de control, din care una se pensionează curând. Rămân 9 persoane, care au multiple atribuții, inclusiv pe partea de conducere. Am luat o serie de măsuri prin care încercăm să asigurăm continuitatea activităților de control dispuse în atribuții și respectarea legislației forestiere, în ciuda deficitului de personal. În situația în care nu vom reuși să facem față sarcinilor vom solicita sprijin de la alte județe sau de la centru, pentru relocarea de personal”, a declarat șeful Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Gășpărel.
Instituția pe care o conduce asigură respectarea legislației, prin activități de implementare și control, în domeniul silvic și cinegetic, pe raza județelor Suceava, Neamț, Bacău, Iași și Botoșani. Adică o suprafață de 1.120.000 de hectare de fond forestier, cu aproape 100 de ocoale silvice și mii de firme de exploatare forestieră.
Cea mai mare suprafață forestieră, adică și volumul de muncă cel mai mare, este pe județul Suceava, unde activitatea de control a Gărzii Forestiere funcționează în ”regim de avarie”, cu nouă persoane, a zecea fiind ”pe picior de plecare”.

Recomandări

O nouă generație de specialiști formați la Facultatea de Silvicultură Suceava pornește la drum, cu emoții și speranță

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Control al Poliției în fondul forestier: 60 de arbori tăiați și exploatați ilegal, alți 91 găsiți marcați fără drept

Razie cu 40 de polițiști, cu filtre rutiere în trafic, controale în sălile de jocuri și la depozitele de lemn

Finanțiștii din Suceava și mai multe județe ale Moldovei au protestat în fața Direcției Regionale Antifraudă față de noua lege a salarizării unitare

Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare
Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare