„Gala Oamenii Școlii”, la Moldovița



„Gala Oamenii Școlii”, la Moldovița
„Gala Oamenii Școlii”, la Moldovița

De Ziua Internațională a Educației, pe 5 octombrie, Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” Moldovița a organizat, în sala mare a primăriei din localitate, „Gala Oamenii Școlii”, un eveniment al emoțiilor, al prețuirii și al recunoștinței față de dascălii de ieri și de azi care continuă să formeze caractere, să aducă lumină în sufletele a zeci de generații. Inițiatoarea acțiunii, directoarea Liceului Tehnologic „Vasile Cocea” Moldovița, prof. Daniela Ceredeev, a spus, chiar la debutul manifestării, că „prețuirea noastră întreagă și gândurile cele mai frumoase și mai curate” se îndreaptă către dascălii care au slujit școlii din Moldovița, fie că sunt educatori, învățători, profesori, secretari, contabili, pensionari sau în activitate, fie că sunt elevi care se pregătesc să îmbrățișeze în viitor o carieră de dascăl, „trei generații de oameni ai școlii, o înșiruire neîntreruptă de emoții, principii și valori. Și ieri, și azi, și mâine… prețuire!”. Daniela Ceredeev le-a mulțumit elevilor Liceului Tehnologic „Vasile Cocea” Moldovița, care au ales să petreacă un timp alături de profesorii lor, la „Gala Oamenii Școlii”, elevi fără de care „școala nu ar fi școală”, „școala, inima unei comunități, nu ar putea trăi fără voi, dragi elevi”.


„Gala Oamenii Școlii”, la Moldovița
„Gala Oamenii Școlii”, la Moldovița
Prof. Daniela Ceredeev
Prof. Daniela Ceredeev
„Gala Oamenii Școlii”, la Moldovița
„Gala Oamenii Școlii”, la Moldovița


Recomandări

Două reviste școlare din Rădăuți au reprezentat Suceava în Tabăra națională de creație de la Muncel

Două reviste școlare din Rădăuți au reprezentat Suceava în Tabăra națională de creație de la Muncel
Două reviste școlare din Rădăuți au reprezentat Suceava în Tabăra națională de creație de la Muncel