Soluție

Fonduri de la CJ pentru amenajarea unității de terapie intensivă la Secția de boli infecțioase

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că a fost identificată soluția prin care Secția de boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava va avea propria unitate de terapie intensivă. „Vom implementa această soluție, făcând astfel un pas important pentru ca spitalul nou să devină în întregime non-COVID”, a spus Gheorghe Flutur.
El a arătat că în ședința Consiliului Județean de joi, 30 iulie, vor fi alocate fondurile pentru Spitalul Județean Suceava în vederea achiziționării unei construcții modulare și a unei rampe metalice prin care se va realiza racordarea la pavilionul Secției de boli infecțioase a unității mobile de terapie intensivă primită de la Crucea Roșie. Șeful administrației județene a precizat că unitatea mobilă de terapie intensivă are o capacitate de 12 paturi, este echipată cu 12 ventilatoare, 12 monitoare de funcții vitale și 72 de injectomate, dispune de un generator propriu, de rezervă de apă și de grupuri sanitare.
„Astfel, vrem ca spitalul vechi să preia tot ce este nevoie pentru ca în spitalul nou să nu mai existe cazuri de COVID decât în situații de urgență, pentru cazuri de infarcte, accidente rutiere, accidente vasculare cerebrale la persoane infectate cu COVID-19”, a încheiat Gheorghe Flutur.

Recomandări

Șoldan anunță că Spitalul Clinic Județean Suceava a fost dotat cu echipamente moderne pentru secțiile de Neurochirurgie și Recuperare

CJ Suceava a aprobat cel mai mare buget din istoria instituției, cu o sumă de peste un miliard de lei, din care majoritatea fondurilor merg la investiții

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare

Încă 5 secții ale spitalului din Suceava au devenit clinice: ORL, Boli infecțioase, Dermatovenerologie, Interne și Neurologie