Fondul Monetar Internațional (FMI) apreciază că revenirea economiei globale ar putea fi afectată de nivelurile ridicate ale datoriilor statelor și de vulnerabilitățile sistemelor financiare, potrivit AFP.
„Riscurile se intensifică. Riscurile suverane și un sistem financiar încă slab în multe economii avansate ridică probleme serioase pentru relansare. Creșterea globală a fost mai solidă decât s-a anticipat în prima jumătate a acestui an, însă ar putea încetini în al doilea semestru și în prima jumătate a anului viitor”, subliniază FMI.
Instituția avertizează că procesul de relansare a rămas fragil în economiile avansate, în condițiile în care companiile private se luptă să-și revină după ce guvernele au retras măsurile de stimulare.
„În pofida unor îmbunătățiri în 2010, perspectiva fiscală pe termen mediu în economiile avansate din G20 rămâne problematică. În economiile emergente, perspectiva de creștere rămâne solidă, deși activitatea încetinește spre niveluri mai sustenabile”, menționează Fondul.
Instituția atrage atenția, totodată, asupra problemelor de finanțare ale statelor europene, care încearcă să atragă fonduri prin emisiuni de obligațiuni.
„Datoriile suverane scadente în a doua jumătate a acestui an și în 2011 din economiile vulnerabile din zona euro depășesc 400 de miliarde de dolari. Pentru refinanțarea datoriilor, aceste state se vor confrunta cu concurența celorlalte economii avansate”, notează FMI.