Flutur:În mandatul meu am găsit nereguli la SNIF și ANIF, am dat sancțiuni și am destituit conduceri



Fostul ministru al Agriculturii Gheroghe Flutur (PDL) adeclarat, marți, la Comisia de irigații, că în timpul mandatului său a făcut mai multe controale la SNIF și ANIF, unde a găsit nereguli grave și a trimis organelor de cercetare dosare cu multe capete de acuzare.
” În 2005, dar nu numai, una din prioritățile pe care am avut-o a fost legată de verificarea modului cum s-a gestionat sistemul de irigații și banul public. Nu am vești foarte îmbucurătoare sau foarte favorabile. Au fost foarte multe controale, care s-au lăsat cu foarte multe sancțiuni. Îmi amintesc mai întâi că și SNIF și ANIF au avut verificări din partea corpului de control de la Ministerul Agriculturii unde a trebuit să trimit la organele de cercetare dosare cu foarte multe capete de acuzare, cu pagube în ceea ce privește patrimoniul și propuneri de schimbare, și am schimbat din funcție conducerile de atunci, atât la nivel național, dar și în județe”, a spus Flutur.
Fostul ministru a menționat și faptul că „gestionarea sistemului de irigații din România nu a fost făcută în mod corespunzător”, explicând că în foarte multe situații „figurau în scris linii din direcția electrică, stații de transformare și pompare care nu mai existau în teren” și menționând că aceste erori le-au fost imputate celor vinovați.
„Am găsit aceste nereguili mari în ce privește gestionarea patrimoniului acestor instiuții de îmbunătățiri funciare și am fost nevoit să iau măsuri și să trimit la organele în drept (…). Cât am fost ministru am avut în vedere procesul de reorganizare a SNIF și îmi amintesc că au fost disponibilizați atunci circa 2.700 de salariați (…). Exista la unitatea de management pentru proiecte acel program cu Banca Mondială – asistență pentru dezvoltare instituțională – prin care se stabilea și strategia de privatizare a SNIF, care a fost terminată în august 2006”, a mai spus Flutur.
El a menționat și faptul că la acea vreme a constatat nerguli și la acordarea subvențiilor în domeniul irigațiilor, acestea fiind acordate de cele mai multe ori preferențial.
În legătură cu afacearea Romag, Gheroghe Flutur a spus că a primit informări legate de situația bugetară a SNIF care datora firmei americane în jur de 100 de milioane de dolari, informări pe care le-a transmis și premierului Tăriceanu.
„Am fost informat de corpul de control legat de situația Romag și Transchem care împovăra bugetul și datoriile SNIF-ului de la acea dată. Drept dovadă am făcut o informare în Guvernul României, domnului prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu, la acea dată, despre toată situația, inclusiv cazul RomAg. Știam că e la Parchetul Înaltei Curți acest dosar în care SNIF avea cca 100 de milioane de dolari datorii, care fusese pus să fie semnatarul care contractează împrumutul și aduce aceste utilaje. Noi nu am mai putut să întreprindem nimic, fiind sub anchetă, dar am informat Guvernul legat de această afacere”, a spus Flutur.
El a mai spus că în discuțiile privind privatizarea SNIF, din timpul mandatului său, din 2005 și 2006 era și problema Ministerului care, prin ANAF, blocase conturile SNIF-iului în perioada când trebuiau refăcute digurile distruse de inundațiile de la Dunăre.
În acest context, fostul ministru a mai spus că din discuțiile din 2005-2006 cu MF, sindicatele și SNIF, rămăsese stabilită varianta împărțirii SNIF în două: o parte care să fie o unitate de intervenție, prestări de servicii și construcție și o parte care să fie transferată la AVAS cu datoriile care să nu afecteze societatea, care trebuia să lucreze efectiv, menționând că la data plecării sale din funcție, nu era vizat actul de privatizare.
La rândul său, președintele Comisiei de anchetă Valeriu Tabără a menționat, la finalul audierii, că în cazul Romag, trebuie clarificat aspectul de contract politic sau economic, menționând că în sistemul de irigații „există responsabilitățile unora care mai mult au șmecherit sectorul decât l-au condus”.
„Rămâne să clarificăm inclusiv zona aceasta de contract politic sau contract economic, acest Romag a fost politic sau economic? Marea problemă rămâne problema partimoniului SNIF”, a spus Tabără.