Demersuri

Flutur vrea accelerarea lucrărilor la DN 17

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că intenționează ca în cel mai scurt timp să aibă o întâlnire cu firmele care execută lucrările de modernizare a Drumului Național 17 pe tronsonul Suceava – limita județului cu Bistrița Năsăud.
Flutur a declarat că la întâlnire au fost invitați să participe toți constructorii, reprezentanți ai instituțiilor statului, precum și primarii localităților aflate pe traseul DN 17. Șeful administrației județene a precizat că în cadrul întâlnirii se va analiza stadiul lucrărilor de modernizare a drumului.
„În același timp vom încerca să găsim soluțiile prin care putem să urgentăm execuția acestor lucrări, astfel încât sucevenii și cei care vin în județul Suceava să poată circula pe un drum modern”, a declarat Gheorghe Flutur. El a precizat că va solicita tuturor constructorilor să grăbească finalizarea lucrărilor, pentru a asigura o legătură mai bună a județului cu Ardealul.
„Județul Suceava a avut destul de pierdut din cauza întârzierilor apărute în modernizarea acestui drum, atât din punct de vedere economic, social, cât și al siguranței celor care circulă pe acest traseu”, a mai spus Flutur.

Recomandări

7 kilometri de drum din zona Vadu Moldovei au fost modernizați în doar 6 zile. Șoldan: „Ce nu au reușit alții ani la rând am făcut noi în mai puțin de o săptămână”

Administrația județeană va promova două investiții de peste 184 de milioane de lei pentru refacerea unor drumuri afectate de calamitățile din 2025, în zona Broșteni – Dârmoxa