Flutur: Proiectul de 40 de milioane de euro pentru modernizarea aeroportului este cel mai frumos cadou



Flutur: Proiectul de 40 de milioane de euro pentru modernizarea aeroportului este cel mai frumos cadou
Flutur: Proiectul de 40 de milioane de euro pentru modernizarea aeroportului este cel mai frumos cadou

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care candidează din partea PDL pentru un nou mandat, a declarat că la împlinirea a 50 de ani de la deschiderea aeroportului din Suceava, cel mai frumos cadou este proiectul de 40 de milioane de euro prin care aeroportul va fi modernizat în perioada următoare. Flutur a precizat că pe 1 iunie 1962 a fost efectuată prima cursă aeriană, pe ruta Suceava – București, primul avion care a decolat de pe aeroportul din Salcea având 40 de pasageri, iar prețul unui bilet a fost de 17,4 lei. „Atunci pista aeroportului era înierbată, iar aerogara se afla într-o baracă, pe locul actualului aeroclub. Prima cursă a avut 40 de pasageri, iar avionul a făcut câteva zboruri de agrement deasupra Sucevei”, a spus Gheorghe Flutur. El a mai declarat că pista aeroportului din Salcea a fost betonată în anul 1967, iar ulterior, între anii 1980 și 1982, a fost construită actuala aerogară.
„Acum, la 50 de ani, eu vreau să felicit salariații și pe cei care lucrează la aeroport, în toate serviciile, și mă refer aici la poliție, vamă și cei de la serviciul de siguranță de trafic. Cred că cel mai bun cadou este proiectul european de 40 de milioane de euro, prin care vrem să modernizăm aeroportul din Salcea”, a declarat președintele CJ Suceava.