Din tată în fiu

Fiul unui recidivist, urmărit general pentru tâlhărie calificată



Marcel-Costel Solomon
Marcel-Costel Solomon

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Păltinoasa, a fost dat în urmărire națională de Inspectoratul General al Poliției Române, având de executat o condamnare la 3 ani de închisoare cu executare, pentru tâlhărie calificată. Marcel-Costel Solomon a fost condamnat de magistrații de la Judecătoria Gura Humorului, sentința rămânând definitivă pe 6 noiembrie 2018. Tânărul, care mai are la activ condamnări din perioada de minorat, nu este de găsit, fiind plecat din țară, astfel că au fost declanșate procedurile de urmărire.
Familia de romi Solomon este una cu vechi state infracționale la Păltinoasa.
Tatăl tânărului de 21 de ani, Costel-Marcel Solomon, a fost condamnat pentru multiple infracțiuni, furturi, dar și fapte cu violență. Printre altele, acesta a fost prins la furat într-o locuință din Păltinoasa de către un polițist, șeful postului de poliție din localitate, Vasile Grumăzescu. La vremea respectivă, în 2009, hoțul a scos un cuțit și l-a lovit în mâna stângă pe agentul-șef, după care i-a rupt un epolet de la uniformă și l-a amenințat că îl va ucide. Practic, polițistul a parat lovitura cu brațul, iar în lipsa acestei reacții consecințele puteau fi tragice. Costel-Marcel Solomon, tatăl celui dat acum în urmărire, a fost pus sub acuzare pentru ultraj la acea vreme. La vremea acestui ultraj, bărbatul era deja recidivist.
Vasile Grumăzescu a rămas în continuare șef de post la Păltinoasa și a mai căzut victimă unor fapte de ultraj. Ultima dată recent, pe 30 decembrie 2018, când a fost lovit de doi bărbați, tată și fiu.
Poliția Română a anunțat că așteaptă informații legate de locul în care se află Marcel-Costel Solomon, făcându-i publică și fotografia, pentru identificare. Tânărul în vârstă de 21 de ani are aproximativ 1,70 metri înălțime, în jur de 60 de kilograme, constituție atletică și ochi căprui.



Recomandări

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Doi tineri de pe un scuter au ajuns la spital după ce mașina de poliție care îi urmărea a atins vehiculul pe două roți

Doi tineri de pe un scuter au ajuns la spital după ce mașina de poliție care îi urmărea a atins vehiculul pe două roți
Doi tineri de pe un scuter au ajuns la spital după ce mașina de poliție care îi urmărea a atins vehiculul pe două roți