Fiu în arest după ce și-ar fi lovit ambii părinți, de 86 și 77 de ani

Scene extrem de triste într-o familie din Mănăstirea Humorului
Scene extrem de triste într-o familie din Mănăstirea Humorului

Polițiștii de la Gura Humorului au fost nevoiți să acționeze într-un caz grav de agresiune în familie, în care există indicii clare că doi soți vârstnici, el în vârstă de 87 de ani și ea de 77 de ani, au fost loviți în mai multe rânduri de fiul lor.
Pe 7 decembrie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției Rurale Gura Humorului au fost sesizați că într-o familie din comuna Mănăstirea Humorului părinții sunt agresați de fiu. Cercetările ulterioare au adus indicii temeinice că este vorba de trei infracțiuni de violență în familie, comise asupra celor doi vârstnici.
Cei doi bătrâni au fost duși la un medic legist care a confirmat că au leziuni prin agresiune, care necesită între 2 și 4 zile de îngrijiri medicale.
În urma declarațiilor persoanelor vătămate cât și a probatoriului administrat, vineri, 9 decembrie, Dumitru Brădățan, în vârstă de 41 de ani, din Mănăstirea Humorului a fost pus sub acuzare pentru comiterea infracțiunii de violență în familie. Vineri după-amiază, bărbatul în vârstă de 41 de ani a fost introdus în arestul poliției județene, în baza ordonanței de reținere pentru 24 de ore.
Ancheta continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.
Între timp a fost întocmită documentația privind emiterea unui ordin de protecție, prin care individului să-i fie interzis prin ordin judecătoresc să se mai apropie de locuința părinților.

Recomandări

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei