Titlu academic

Filosoful israelian Marcelo Dascal, Doctor Honoris Causa al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava

Titlu academic: Filosoful israelian Marcelo Dascal, Doctor Honoris Causa al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava

Cu prilejul desfășurării la Suceava, în intervalul 27 – 29 octombrie a.c., a Conferinței internaționale „Ingineria Singularității”, manifestare științifică organizată de Catedra de Filosofie, Știinte Sociale și Politice a Universității ”Ștefan cel Mare”, în colaborare cu Societatea Română de Filosofie, Inginerie și Tehnoetică, profesorului universitar israelian Marcelo Dascal, de la Universitatea din Tel Aviv, i se va acorda titlul de Doctor Honoris Causa al universității sucevene.
La conferința „The Engineered Singularity” vor participa câțiva dintre cei mai importanți gânditori contemporani din Brazilia, Canada, Franța, India, Israel, Italia, Japonia, Mexic, Rusia, S.U.A., specializați în cercetarea influenței tehnologiilor emergente (robotică, nanotehnologie, inginerie genetică), cadre didactice universitare și doctoranzi, în total un număr de cca. 50 de participanți.
Născut în 1940 în Sao Paulo – Brazilia, într-o familie cu rădăcini în Bucovina, Marcelo Dascal este un filozof și lingvist israelian, profesor la Universitatea din Tel Aviv.
Marcelo Dascal, care a predat la universități din SUA, Brazilia, Mexic , Franța, Italia, Portugalia, Elveția, și a deținut importante funcții de cercetare,
este președinte al Asociației de Filozofie Noul Israel și al Asociației Internaționale pentru Studiul Controverselor. În 2003 și 2008 a fost ales și reales membru în Comitetul de conducere al Federation Internationale des Societes de Philosophie (FISP).
Marcelo Dascal are și o bogată activitate editorială: este co-fondator și redactor al revistei filozofice internaționale „Manuscrito” (Campinas, Brazilia), fondator și editor a două serii de cărți în ebraică și co-editor al unei serii de carte în limba engleză.

Recomandări

Echipa de handbal a Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava a cucerit al nouălea titlu universitar consecutiv

Echipa de handbal a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava joacă finala pentru al nouălea titlu universitar consecutiv

Rectorul interimar al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava va fi ales de Consiliul de Administrație și Senat în următoarele zile

Maestrul Matei Vișniec a devenit Doctor Honoris Causa al Universității „Alexandru Ioan Cuza” și cetățean de onoare al Iașiului

Ambasada Israelului susține dezvoltarea colaborării cu Suceava în cercetare, medicină, educație și turism

10 membri ai comunității academice au îmbrăcat luni roba și toca de titular al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava