Complexul Sportiv din Poiana Stampei a găzduit recent turneul zonal al Cupei Satelor la fotbal, la care au participat 18 echipe din județele Suceava, Iași, Neamț, Bacău, Botoșani și Bacău.
La categoria fete U11 s-a impus echipa Școlii Gimnaziale ,,Mitropolit Iacob Putneanul” din Putna, pregătită de profesorul Ciprian Crețan, care a obținut astfel la calificarea la turneul final, unde se vor confrunta cele mai bune 8 formații din România.
La finalul competiției s-au mai calificat la turneul final următoarele echipe:
U11 Băieți – Școala Gimnazială ,,Vasile Alecsandri” Mircești, județul Iași;
U13 Fete – Școala Gimnazială ,,Ion Romanescu” Voinești, județul Iași;
U13 Băieți – Școala Gimnazială Moțca, județul Iași.
Faza zonală a Cupei Satelor a fost organizată de către Federația Romană de Fotbal, în parteneriat cu Asociația Județeană de Fotbal Suceava și Primăria comunei Poiana Stampei.
Festivitatea de premiere a fost oficiată de președintele AJF Suceava, Ciprian Anton, și de secretarul general Gabriel Șuleru.






