Atitudine

Femeile liberale din Suceava sar în apărarea Noricăi Nicolai

Organizația Județeană a Femeilor Liberale din Suceava a condamnat atitudinea președintelui României față de senatorul Norica Nicolai, cea care a fost propusă pentru funcția de ministru al justiției.
Femeile liberale sucevene se declară indignate și au dezaprobat refuzul lui Traian Băsescu de a o numi în funcția de ministru, dar și declarațiile acestuia, considerând că președintele României a dat dovadă de lipsă de respect față de Norica Niculai.
„Doamna Norica Nicolai este, prin calitatea sa de președinte a Femeilor Liberale, un model de conduită politică și moralitate. Prin atitudinea sa, domnul Băsescu a dat încă o dată dovadă că practică discriminarea și pune mai presus interesele personale de interesele statului”, se arată într-un comunicat al conducerii Organizației Județene a Femeilor Liberale Suceava.
Nu în ultimul rând, conducerea acestei organizații a solicitat președintelui Traian Băsescu să explice populației ce consideră el că înseamnă „moralitate ireproșabilă” și „modelul de moralitate Băsescu”.
„Dacă modelul Băsescu înseamnă standardul de profesionalism și moralitate a doamnei Elenei Udrea atunci noi, femeile liberale, ne declarăm imorale”, se mai precizează în comunicatul de presă al Organizației Femeilor Liberale Suceava.

Recomandări

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Adelina Paiu a fost aleasă președintă a OFSD Suceava în prezența a aproximativ 600 de femei social-democrate din județ

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan: „Ilie Bolojan nu a înțeles că reformele nu înseamnă doar tăieri, măriri de taxe și automat sărăcirea populației”

Tinerii social-democrați din Suceava au oferit flori femeilor și au transmis respectul pentru rolul important pe care acestea îl au în viața comunității