Accident

Femeie rănită grav, după o depășire neregulamentară

O femeie în vârstă de 43 de ani s-a ales cu leziuni grave, care o vor ține o bună perioadă de timp în spital, după ce mașina în care se afla a fost izbită violent de un șofer care a intrat într-o depășire neregulamentară. Accidentul s-a petrecut joi după-amiază, în jurul orei 16.45, pe DN 17, în comuna Iacobeni.
Poliția precizează că Nicolaie C., un tânăr în vârstă de 23 de ani din comuna Ciocănești, aflat la volanul unui autoturism, a intrat în depășirea unui autovehicul de mare tonaj într-o curbă, pe fondul lipsei de vizibilitate intrând în coliziune cu o mașină condusă regulamentar de Vladimir T., și el din Ciocănești. Impactul violent a fost pe partea dreaptă a mașinii care circula regulamentar, Doina T., în vârstă de 43 de ani, pasageră pe scaunul din dreapta față, fiind transportată de urgență la Spitalul municipal Vatra Dornei.
Femeia a fost diagnosticată cu plăgi excoriate, traumatism toracic și multiple facturi costale, dintr-o primă estimare a medicilor, având nevoie de 25-30 de zile de îngrijiri medicale pentru a-și reveni.

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare