Federația Sindicală a Veterinarilor din România renunță la declanșarea conflictului de muncă



Sindicaliștii veterinarilor au renunțat la declanșarea conflictului de muncă după ce a discutat, miercuri, cu reprezentanții Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și au identificat soluții pentru problemele pe care le-au ridicat.
Potrivit ANSVSA, în urma dezbaterilor de miercuri dintre Biroul Executiv al Federației Sindicale a Veterinarilor din România și președintele ANSVSA, Marian Zlotea, au fost identificate mai multe soluții, care se referă la faptul că la fundamentarea bugetului pentru anul 2010 s-au avut în vedere sume care să acopere toate cheltuielile necesare pentru buna desfășurare a activităților instituției. Conducerea ANSVSA s-a angajat să identifice soluții legale și să sprijine demersurile pentru remedierea inechității existente între profesia medicală veterinară și alte profesii echivalente, ținând cont de importanța activității desfășurate, în concordanță cu situația din celelalte țări membre ale UE.
Referitor la plata integrală a drepturilor salariale, conducerea ANSVSA a fost de acord să întreprindă toate demersurile, pentru ca, în funcție de resursele bugetare existente, acestea să poată fi acordate în totalitate.
O altă soluție identificată miercuri se referă la organizarea unitară a sistemului sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, convenindu-se că este necesară o consultare cu reprezentanții conducerilor direcțiilor județene, ai filialelor sindicale și ai Colegiului Medicilor Veterinari, pentru găsirea unei formule eficiente și funcționale.
Cele două părți au mai stabilit și un plan al întâlnirilor trimestriale.
„Urmare a celor convenite de către conducerea ANSVSA și FSVR, s-a hotărât de comun acord să nu se demareze procedurile pentru declanșarea conflictului de muncă”, informează ANSVSA.
Lucrurile discutate și agreate urmează să fie prezentate și analizate în cadrul Consiliului Național al Federației Sindicale a Veterinarilor din România, care va fi convocat în cursul săptămânii viitoare.
Sindicaliștii veterinarilor anunțau marți că deschid conflictul de muncă, amenințând că vor bloca activitatea sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor și că vor participa alături de celelalte sindicate la toate protestele și grevele organizate din cauza subfinanțării sistemului.
Sindicaliștii au solicitat rezolvarea problemelor lor prin discuții directe cu conducerea ANSVSA, precizând că că vor iniția procedurile specifice pentru constatarea și înregistrarea conflictului de muncă și pentru a putea declanșa ulterior măsurile de blocare a activității, participând alături de celelalte organizații sindicale la toate mișcările de protest și greve organizate pentru susținerea revendicărilor sociale sau profesionale similare.
FSVR preciza că acest demers urmărea exclusiv rezolvarea problemelor profesionale și sociale din cadrul sectorului de activitate.