Federația Națională a Sindicatelor din Administrație reia protestele la începutul anului viitor



Conferința Națională a Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație (FNSA) a decis, vineri, reluarea protestelor la nivel național la începutul anului viitor, după alegerile prezidențiale, și după ce România va avea „un guvern stabil”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Președintele FNSA, Valer Suciu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că protestele, care vor include o grevă de avertisment și una generală, vor avea loc în comun cu restul federațiilor sindicale ale bugetarilor.
„Legea de salarizare unitară și cea a reorganizării agențiilor guvernamentale promulgate diminuează veniturile salariale ale bugetarilor și creează premise de disponibilizare în sectorul bugetar. Acest lucru ne determină să începem acțiuni de protest, iar Biroul Executiv și președintele FNSA au fost mandatați să ia legătura cu toți liderii de sindicat din sectorul bugetar și să trecem la acțiuni de protest – grevă de avertisment și grevă generală, după ce vom avea un guvern stabil și o situație politică stabilă, la începutul anului 2010, în ianuarie”, a afirmat Suciu.
Acesta a spus că nu exclude negocieri cu viitorul „guvern stabil” și că prin acțiunile de protest programate se urmărește doar „diminuarea efectelor celor două legi”.
Valer Suciu a precizat că acțiunile de protest se vor desfășura în comun cu federațiile sindicale bugetare din educație, sănătate și din restul sectorului bugetar.
La Conferința Națională a FNSA desfășurată, joi și vineri, la Cluj-Napoca, au participat peste 120 de lideri de sindicat din administrație.
FNSA numără, la nivel național, peste 46.000 de membri.
Curtea Constituțională a decis, miercuri, cu majoritate de voturi, că Legea privind reorganizarea unor autorități și instituții publice și Legea salarizării unitare a bugetarilor sunt constituționale.
Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Realitatea FM, că, prin aplicarea legii de reducere a cheltuielilor din instituțiile publice, vor fi concediați 9.000 de bugetari, întrucât vor fi desființate agenții guvernamentale.
Întrebat dacă vor trebui concediați bugetari și câți, Traian Băsescu a răspuns: „Deci, deocamdată este vorba de 9.000 de bugetari care fac parte din agențiile care se desființează”.
În ceea ce privește previziunile privind concedieri masive în anul 2010, șeful statului a spus că nu are o evaluare legată de acest lucru, dar că nu este obiectivul său sau al Guvernului să reducă irațional numărul de bugetari.
Bugetarii vor decide, săptămâna viitoare, după reunirea tuturor federațiilor în particular, care vor fi măsurile de protest la care vor recurge în perioada următoare, sinidcaliștii spunând că iau în calcul și alte acțiuni decât neparticiparea la alegeri sau netrecerea notelor în catalog.
Reprezentanții Alianței Bugetarilor s-au întâlnit, vineri, timp de o oră, pentru a lua o decizie după ce Traian Băsescu a promulgat, joi, legile salarizării unice și reorganizării agențiilor.
Președintele executiv al Federației „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat, vineri, că sunt semnale din toată țara că bugetarii din toate domeniile sunt nemulțumiți de faptul că vor primi salarii diminuate în următoarele două luni care urmare a concediului fără plată obligatoriu, dar și de faptul că urmează să fie disponibilizați 9.000 de oameni, așa cum a spus președintele Traian Băsescu.