Fată accidentată pe o trecere de pietoni din Suceava

Accidentul a avut loc pe trecerea de pietoni

Poliția municipiului Suceava a fost sesizată vineri, la ora 12.44, despre faptul că pe trecerea de pietoni amplasată pe str. Ana Ipătescu din localitate s-a produs un accident de circulație, în urma căruia a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei persoane, iar conducătorul auto implicat în evenimentul rutier a părăsit locul faptei.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 12.35, în timp ce traversa regulamentar strada pe marcajul pietonal, o minoră de 16 ani, din comuna Ipotești, a fost acroșată și accidentată ușor de un autoturism care circula pe banda a doua de mers, după care mașina a părăsit locul accidentului.
Ulterior, în jurul orei 14.00, în urma măsurilor întreprinse de polițiști, a fost identificat autoturismul implicat în accident și conducătorul acestuia, un tânăr de 19 ani, localnic.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

Primarul din Moara îi îndeamnă pe consăteni să doneze sânge pentru un motociclist grav rănit într-un accident

Șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești și apoi a fugit de la locul faptei mai stă 30 de zile în spatele gratiilor