Expoziție cu lucrări plastice și grafică pe calculator, la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina

Clubul Copiilor Gura Humorului a organizat joi, 17 mai, la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina, o expoziție cu lucrări plastice și grafică pe calculator, în cadrul Concursului Județean „Trecutul, prezentul și viitorul nostru!” ediția I, expoziție dedicată Centenarului Marii Uniri. Tema Concursului a fost „România – repere istorice, domnitori, personalități marcante, oameni de știință” și a avut drept scop dezvoltarea conștiinței patriotice și a respectului față de valorile culturii românești în rândul elevilor, prin realizarea unor lucrări relevante despre patrie, patriotism și patrioți români. La concurs au participat 110 elevi din județ, cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani. Concursul, coordonat de profesoarele Mariana Radu și Iulia Danilov, s-a desfășurat pe patru secțiuni: creații plastice (pictură, desen); grafică în Paint sau TuxPaint; creații literare și prezentari PowerPoint. Profesoara Mariana Radu a spus că acest concurs s-a bucurat de susținerea și aprecierea părinților și a cadrelor didactice partenere, „cărora le mulțumim pentru colaborare și implicare. Felicităm toți elevii care au participat la acest concurs și au dovedit că patriotismul este o lecție ce trebuie învățată de timpuriu, la școală, acasă și în societate”. Coordonatoarele competiție au adăugat că „trebuie să fim mândri de trecutul nostru, să participăm activ la tot ce contează pentru viața noastră în prezent și să-i îndemnăm pe cei mici să-și construiască un viitor așa cum îl doresc și cum îl merită”.

Recomandări

Expoziție-concurs „Zilele elevului arhitect”: Premiul anual pentru arhitectură, câștigat de Steluța Colban, de la Colegul de Artă Suceava

Expoziția de pictură și grafică „Un alt început…”, semnată de Viorica – Lidia Vargan, la Centrul Cultural „Bucovina”