Ediția a VI-a

Expoziția „Lumina Învierii”, la Galeria de Artă din Rădăuți

Galeria de Artă din Rădăuți găzduiește, în perioada 21 aprilie -10 mai a.c., cea de-a VI-a ediție a expoziției cu tematică pascală „Lumina Învierii”.
Acest eveniment cultural cu tradiție din municipiul Rădăuți este rodul unei colaborări în parteneriat între Protopopiatul Rădăuți, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Casa Municipală de Cultură Rădăuți, mai multe școli din Rădăuți și din localitățile învecinate, Clubul Copiilor și Elevilor Rădăuți, Galeria de Artă Rădăuți, Centrul Cultural Bucovina, Asociația „Sf. Agatha” și Parohia de pe lângă școlile partenere.
Sunt expuse 200 de lucrări cu tematică pascală realizate de elevii de la școlile rădăuțene, de la Centrul Social Maria Ward, Asociația Ala Bala Sânzâiana, Grădinița „Pinocchio” și Grădinița „Sf. Treime” și de la școlile din Marginea, Vicov de Sus, Milișăuți, Frătăuții Vechi și Siret.
Premierea lucrărilor va avea loc pe data de 10 mai, la ora 12.00, iar premiile (materiale pentru desen și pictură) vor fi oferite de Asociația Bucovina Verde Rădăuți, S.C. Euro Tehnic S.R.L și Centrul Cultural Bucovina.

Recomandări

Peste 500 de artiști din țară și străinătate vin la Rădăuți, la Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul”

Artistul Viorel Corodescu COV, sărbătorit la 80 de ani, printr-o expoziție retrospectivă a 55 de ani de caricatură sub semnătura sa

Nivel și prezență academică remarcabile la Conferinţa “NEO Entrepreneurship” de la USV, manifestare sub auspiciile NEOLAiA

Festivalul „Regina Sânzienelor”, o sărbătoare a tradițiilor comunităților din România, la solstițiul de vară