Deflagrație

Explozie într-o casă din Gura Humorului, de la scurgerile de gaz metan

Explozia nu a fost urmată de incendiu
Explozia nu a fost urmată de incendiu

Pompierii militari suceveni au fost alertați, sâmbătă, în jurul orei 14:30, de producerea unei explozii într-o casă din Gura Humorului.
Echipajul de intervenție, ajuns de urgență la fața locului, a constatat că explozia nu a fost urmată de incendiu. În interiorul casei s-au produs pagube materiale, dar proprietarul a fost găsit conștient și cooperant. El a fost monitorizat la fața locului de paramedicii SMURD și nu a necesitat transportul la spital.
Din cercetările pompierilor rezultă că explozia s-a produs
în urma unei acumulări de gaze în urma pierderilor de la furtunul deteriorat de la butelia de aragaz.
Bărbatul care se afla în casă și care cu multă șansă a scăpat fără leziuni, a relatat:
”Mă uitam la televizor, am pus o oală de apă să se încălzească și deodată butelia a explodat, era defectă… s-a auzit o bubuitură mare, s-au spart pereți, geamurile, s-a speriat toată lumea pe aici. Deocamdată sunt bine. Mulțumesc lui Dumnezei că m-a ferit !”, a relatat bărbatul trecut prin încercarea vieții.

Explozia nu a fost urmată de incendiu
Explozia nu a fost urmată de incendiu
Explozia nu a fost urmată de incendiu
Explozia nu a fost urmată de incendiu

Recomandări

Bărbatul din Liteni ars într-o explozie de butelie a fost transferat astăzi în Belgia cu o aeronavă militară Spartan

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu