Limita răbdării

Executanții lucrărilor de reabilitare a rețelei de apă din Câmpulung riscă amendă de un miliard

– Edilii locali i-au reclamat deja peste tot
Situația dramatică în care se află străzile din municipiul Câmpulung Moldovenesc din cauza întârzierilor lucrărilor de reabilitare a rețelei de apă, desfășurate prin programul SAMTID, va ajunge din nou în atenția autorităților guvernamentale și județene. Edilii câmpulungeni s-au săturat să ducă un război al nervilor cu încetineala și indolența constructorilor, iar deliberativul local al municipiului a ajuns, în ultima sa ședință în plen, la concluzia că nu mai există altă soluție decât sesizarea tuturor factorilor superiori implicați și responsabili în derularea lucrărilor. Aceste sesizări vor fi urmate, dacă va fi cazul, de sancționarea constructorilor și chemarea în fața instanței pentru daunele enorme provocate localității.
Potrivit unor surse din Primăria municipiului, documentație completă prin care se sesizează și se demonstrează că lucrările se execută defectuos și aduc prejudicii municipiului, că întârzie nepermis derularea altor programe și generează probleme severe de trafic a fost întocmită și trimisă deja. Astfel de sesizări, formulate în termeni duri, au fost expediate Consiliului Județean Suceava, Prefecturii, Direcției Antifraudă din ministerul de resort, precum și reprezentanților celor direct implicați în derularea lucrărilor, AJACS, EPTISA și Strabag A.G. România.
Lucrările din municipiu au fost adjudecate prin licitație de celebra firmă Strabag, dar au fost subcontractate unor executanți care par să nu le vrea niciodată terminate. De pildă, termenul de finalizare a lucrărilor de pe varianta de trafic greu a DN 17 a trecut pe 15 august, a fost prelungit până pe 27 august, dar la stadiul în care se află lucrările este practice imposibil să fie respectat. Din acest motiv varianta nu poate fi reparată și disconfortul celor ce tranzitează municipiul cu mărfuri este maxim. În situație asemănătoare este și DN 17 în plin centrul municipiului, unde lucrările ar trebui încheiate pe 20 septembrie și există slabe șanse să se întâmple așa. Tot din cauza unor lucrări la rețeaua de apă, făurite de același executant special, strada a rămas “cojită” pe jumătate și asfaltată doar parțial, iar executantul reparațiilor de drum nu are ce să facă. Și alte străzi din localitate, ce ar putea fi reparate de Primărie între timp, așteaptă ca lucrătorii de la reabilitarea rețelei de apă să astupe câte un șanț uitat. Toate încercările edililor locali de a impulsiona firma executantă s-au lovit de o atitudine ciudată, motivată de faptul că nu există un contract cu autorități câmpulungene, ci cu un minister, deci câmpulungenii nu au dreptul să ceară socoteală pentru nimic referitor la contract.
Documentele care sesizează starea lucrărilor au fost direcționate și către Poliția municipiului și Inspectoratul în construcții Suceava, iar dosarele complexe vor ajunge în cel mai scurt timp la Corpul de control al primului ministru, la cel al ministrului de resort și la conducerea multinaționalei Strabag. Dacă nici aceste demersuri, încă amiabile și civilizate, nu vor găsi un ecou, executanții lucrărilor vor fi somați a doua oară, iar ulterior edilii locali studiază posibilitatea amendării lor. Amenda la care se pot aștepta executanții este de un miliard de lei vechi, plus posibilitatea de a li se cere în instanță daune pentru problemele provocate în localitate. Primarul Gabriel Constantin Șerban a evitat să se pronunțe deocamdată asupra acestei eventualități și ne-a confirmat doar că “ în ce ne privește luăm doar măsurile legale, conform concluziilor la care a ajuns în această privință deliberativul local”.

Recomandări

Primăria Frumosu a finalizat lucrările de modernizare și eficientizare energetică la școala primară din comună

Vasile Rîmbu anunță parcometre ultramoderne în Suceava, după ce o localnică a reclamat că aparatele actuale „fură” la timpul de staționare

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri

„Sărbătoarea Faptelor Bune”, concert caritabil pentru susținerea unei familii din Putna. Un incendiu le-a distrus toată agoniseala

În comuna Bosanci a fost dezvelit „Zidul Demnității”, un simbol al valorilor morale, al credinței și al identității naționale