PNL a modificat legea prevenției în sănătate, renunțând la prevederile care îi sancționau pe cei care refuză participarea în astfel de programe și la înființarea Agenției Naționale de Prevenție în Sănătate, propunerea legislativă fiind transmisă tuturor partidelor parlamentare, scrie Mediafax.”Cred că deocamdată populația României nu este pregătită să suporte sancțiuni pentru faptul că înțelege mai bine sau mai puțin bine ceea ce înseamnă prevenția în sănătate. Am considerat că este mai bine să educăm populația”, a anunțat liderul deputaților PNL, Eugen Nicolăescu, precizând că liberalii au decis să elimine din proiectul de lege articolul care prevede sancționarea pacienților care refuză programele de prevenție, dar să păstreze articolul care spune că cetățenii trebui să semneze o declarație pe proprie răspundere dacă nu vor să ia parte la programele de prevenție.





