Învățământ

Elevi suceveni, premiați în cadrul a două concursuri organizate de Colegiul Național „Ștefan cel Mare”

Premii numeroase și stimulative pentru elevii premiați
Premii numeroase și stimulative pentru elevii premiați

Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava a premiat marți, 2 iunie, laureații concursului „Mate & Info”, ediția a III-a, și ai concursuluielevilor din clasele a IV-a și a VIII-a – „Gândirea creativă – gândire performantă”, ediția a XIII-a, competiții organizate de colegiul sucevean.
„Colegiul Național «Ștefan cel Mare», prin intermediul dascălilor săi devotați, a fost și este preocupat de descoperirea și pregătirea elevilor capabili de performanță. Instrumentul de selecție, antrenare și promovare a valorilor este competiția, devenită tradiție pentru colegiul nostru. Ne încadram încă în grupul celor care cred în instituția competiției, a performării autentice”, a transmis directorul unității, prof. Dan Popescu.
Concursul elevilor din clasele a IV-a și a VIII-a din municipiul Suceava, „Gândirea creativă – gândire performantă”, a constat într-o probă scrisă cu subiecte concepute din programele naționale la matematică și limba și literatura română. Originalitatea tratării subiectelor a avut o pondere importantă în evaluarea lucrării scrise, dat fiind faptul că acest concurs nu se vrea o simulare a testării naționale, ci o probă de perspicacitate și ingeniozitate.
La ediția din acest an, premiul I a mers către Smaranda Gurguțe, de la Școala Gimnazială ”Ion Creangă” Suceava, aceasta obținând și Premiul special pentru cea mai bună lucrare la matematică. Tot cu premiul I a fost recompensată și Ioana Biliuță, de la Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, eleva primind și Premiul Special pentru cea mai bună lucrare la limba română. Premiul special pentru cea mai bună lucrare la limba română a mai fost adjudecat de George Fabian Hreceniuc și Irina Popescu, de la Școala Gimnazială ”Jean Bart” Suceava.
Premianții Concursului „Mate&Info”
De cealaltă parte, Concursul „Mate&Info” antrenează elevii talentați la disciplinele matematică și informatică din clasele V-IX, iar pentru secțiunea Pagini WEB, elevi din clasele IX-XII. La concurs au participat 46 de elevi la secția Matematică –Informatică și 12 echipaje la secțiunea Pagini WEB. Premiile au fost numeroase și stimulative.
La ediția a III-a a acestei competiții, Premiul I a fost adjudecat de Radu Cristian Ștefănescu și Eduard Dumitrescul, de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, Iustin Paulenco (Școala Gimnazială Nr. 11 „Miron Costin” Suceava/Palatul Copiilor Suceava), Eduard Timotei Pauliuc (Liceul Teoretic Filadelfia), Dragoș Sălăgean (Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava/Palatul Copiilor Suceava), Constantin Onciu (Școala Gimnazială Nr. 11 „Miron Costin” Suceava/Palatul Copiilor Suceava). La secțiunea Pagini WEB, câștigători sunt Marius Sebastian Horătău (Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava) și David Vultur (Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni).
Sponsorul principal al acestor concursuri a fost Promoart Suceava, organizatorii primind sprijin și din partea Primăriei municipiului Suceava.

Elevi suceveni, premiați în cadrul a două concursuri organizate de Colegiul Național „Ștefan cel Mare”
Elevi suceveni, premiați în cadrul a două concursuri organizate de Colegiul Național „Ștefan cel Mare”
Elevi suceveni, premiați în cadrul a două concursuri organizate de Colegiul Național „Ștefan cel Mare”
Elevi suceveni, premiați în cadrul a două concursuri organizate de Colegiul Național „Ștefan cel Mare”
Premii numeroase și stimulative pentru elevii premiați
Premii numeroase și stimulative pentru elevii premiați

Recomandări

Ecaterina Lăzăroi, șefă de promoție cu media 10 la Școala Gimnazială „Constantin Blănaru” din Cornu Luncii