Ediția 41

Elevele Colegiului ”Petru Rareș” au luat spuma premiilor unui concurs național de poezie, de la Craiova

Elena Ailenei
Elena Ailenei

Rezultate excelente pentru două eleve ale Colegiului Național ”Petru Rareș” Suceava în cadrul Concursului Național de Poezie „Tradem”, organizat de Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova, a cărui premiere s-a desfășurat la începutul acestei luni.
Premiul Tradem (Marele Premiu), în valoare de 2.000 de lei, a fost obținut de Elena Ailenei din Cornu Luncii, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național “Petru Rareș”. Premiul I a fost câștigat de Teodora Vlădianu din Suceava, elevă în clasa a XII-a la același colegiu. Ambele eleve sunt membre ale Casei de Poezie „Light of ink”, proiect cultural inițiat și coordonat de profesorul Gheorghe Cîrstian.
Juriul a fost format din criticulXenia Karo-Negrea; Mihai Ene – Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere; Petrișor Militaru, poet și eseist.
Pentru competiția de la Craiova, participanții, indiferent de vârstă, au trimis la concurs cinci texte poetice din creația personală.
Potrivit prof. Cîrstian, Elena Ailenei și Teodora Vlădeanu au primit premii și mențiuni la multe concursuri literare: „Nicolae Labiș”, „Costache Conachi”, „Emil Botta”, „Porni Luceafărul…”, „Iulia Hașdeu”, „Moștenirea Văcăreștilor”, „Gellu Naum” etc.
De curând, Teodora Vlădianu a câștigat premiul pentru debut al Concursului de poezie “Martha Bibescu”. Poeta a publicat la editura Eikon volumul de poezii “Un cerc de mare singurătate”, a cărui lansare a avut loc pe data de 26 octombrie la Castelul Bibescu din Comarnic.
Merită menționat și faptul că, la ediția anterioară a concursului, Premiul Tradem și premiul I au fost câștigate tot de două eleve de la Colegiul Național “Petru Rareș” din Suceava, membre ale Casei de Poezie „Light of ink”: Antonia Mihăilescu și Diana Diaconescu

Teodora Vlădianu
Teodora Vlădianu
Elena Ailenei
Elena Ailenei

Recomandări

Expoziție-concurs „Zilele elevului arhitect”: Premiul anual pentru arhitectură, câștigat de Steluța Colban, de la Colegul de Artă Suceava

Două proiecte premiate, două medalii și o calificare la Londra pentru elevi ai Colegiului „Petru Rareș”

Concursul de matematică şi limba română pentru elevii claselor a IV-a şi a VIII-a, la Colegiul „Ștefan cel Mare”

Premiul I pentru eleva Florentina Burian, de la Colegiul „Ciprian Porumbescu”, la Insieme Music Festival

Festivitatea de premiere a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”, ediția a IV-a