Dezvoltare

Egger investește 150 de milioane de euro într-o linie de producție OSB în fabrica de la Rădăuți

Compania austriacă Egger își continuă investițiile din județul Suceava. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a declarat că în urma unei discuții pe care a avut-o cu proprietarul companiei Egger, Michael Egger, acesta și-a anunțat intenția de a investi într-o nouă linie de producție a materialelor de construcție din lemn. Flutur a spus că investiția ar presupune construcția unei linii de producție a plăcilor de OSB. „Am vorbit cu Michael Egger săptămâna trecută și m-a bucurat foarte mult că am auzit de intenția de face investiții în producția de OSB, pentru că există cerere mare în piață. Pentru noi este un câștig”, a declarat Gheorghe Flutur.
De altfel, producătorul austriac de materiale lemnoase a anunțat ieri, în mod oficial, că intenția companiei este de a continua dezvoltarea fabricii din Rădăuți, demarând deja procedurile pentru obținerea autorizațiilor de construcție pentru noile planuri de investiții. Grupul Egger intenționează să investească nu mai puțin de 150 de milioane de euro într-o linie de producție pentru OSB (Oriented Strand Boards) în fabrica de la Rădăuți. Noua instalație, cu o capacitate anuală de producție de mai mult de 300.000 de metri cubi, va crea aproximativ 100 de noi locuri de muncă în regiune. Lucrările de construcție vor începe doar după ce compania va primi autorizația de construcție.
Noua investiție va crea 900 de locuri de muncă indirecte
Directorul tehnic al fabricii Egger din Rădăuți, Ioan Banciu, a spus că noua investiție face parte din planurile Grupului EGGER de a dezvolta fabrica din Rădăuți într-o locație de producție complet integrată.
„Suntem bucuroși că putem continua dezvoltarea fabricii în aceste momente economice dificile. Instalația de OSB va crea 100 de noi locuri de muncă, fapt ce va contribui la dezvoltarea forței de muncă din Rădăuți și din împrejurimi. Noua investiție va genera circa 900 de locuri de muncă indirecte în aceste momente dificile și va contribui la dezvoltarea economică a regiunii. Aceste efecte pozitive vor fi resimțite în construcții, transporturi precum și în domeniul distribuției materialelor de construcții. De asemenea, pe această cale se vor dezvolta și activitățile de export ale regiunii”, a declarat Ioan Banciu.
El a adăugat că după obținerea autorizațiilor, lucrările de construcție vor fi finalizate în aproximativ un an de zile.
Compania Egger are în Rădăuți o fabrică, una dintre cele mai mari investiții „green field” din România, cu 210 milioane de euro investiți. Construcția fabricii de procesare a lemnului de lângă Rădăuți a început în anul 2006, iar în ianuarie 2008 fabrica a devenit operațională, începând producția plăcilor de PAL. Fabrica are o capacitate de producție proiectată de peste 600.000 de metri cubi de PAL pe an. Egger investește în Rădăuți și în construcția unei instalații de adezivi, cu o valoare de circa 40 de milioane de euro.

Recomandări

La Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava se va construi un parc fotovoltaic printr-o investiție de peste 8,3 milioane de lei

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților sprijină participarea unor tineri suceveni la o competiție internațională de robotică din Statele Unite

În Liteni încep lucrările la prima creșă din acest oraș, o investiție de 11 milioane de lei pentru sprijinirea familiilor tinere

Eficiența ca strategie de piață: Cum gestionează marii jucători locali din construcții presiunea scumpirilor

Mandate de arestare pentru 30 de zile pentru cei trei suceveni acuzați de implicarea în fabricarea a peste 2 milioane de euro falși

Trei suceveni, arestați în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro
Trei suceveni, arestați în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro