Măsură

Efectuarea unui studiu de trafic, necesară înainte de impunerea unor modificări de circulație pe Calea Unirii

Măsurile de fluidizare a traficului rutier de pe Calea Unirii, cerute de viceprimarii Lucian Harșovschi și Ovidiu Doroftei, printr-un proiect de hotărâre de Consiliu Local care nu a întrunit suficiente voturi pentru a fi adoptat, nu vor fi puse în aplicare decât dacă se vor regăsi ca propuneri într-un studiu de circulație făcut de specialiști.
„Când s-a discutat acel proiect în Consiliul Local, am promis că voi veni cu o propunere de realizare a unui studiu de circulație pentru fluidizarea traficului rutier pe Calea Unirii, de la podul peste râul Suceava până la calea ferată de la Burdujeni. L-am înregistrat deja la secretariatul CL în cursul zilei de luni”, a anunțat primarul Ion Lungu.
Măsuri concrete de fluidizare a traficului vor fi luate imediat după ce va fi elaborată documentația tehnică, care va fi pusă la dispoziția Poliției Rutiere, dacă aleșii locali vor aproba punerea în practică a concluziilor specialiștilor.
„Așa mi se pare corect. Nu vreau să politizăm lucrurile, nu putem noi, din proprie inițiativă, să schimbăm lucrurile – închidem la stânga, obligatoriu la dreapta, mutăm semaforul, etc. Cred că întâi trebuie să fie făcut un studiu de trafic, de profesioniști, iar în baza acestuia să ajungem la o concluzie. Nu sunt de acord cu aceste modificări făcute după ureche, cum s-au mai făcut în acest an la semafoare”, a adăugat Lungu, care consideră că o decizie greșită ar putea avea efecte regretabile.
Proiectul de hotărâre inițiat de primar va fi supus spre aprobare Consiliului Local în ședința ordinară de luna aceasta, ori într-una extraordinară, dacă va fi cazul să fie convocată vreuna.

Recomandări

Consilierul USR Iulian Cimpoeșu avertizează asupra „haosului imobiliar” de la Șcheia și a riscului de blocaj

Vrafuri de hârtii și avize juridice pentru a restitui sucevenilor sume între 1,90 și 10 lei

Restituirile pe care trebuie să le facă Primăria Suceava pentru garajele demolate, conform legislației, arată că instituția cheltuiește mult mai mult pe hârtie, dosare, timp de lucru și logistica ședințelor decât sumele derizorii pe care trebuie să le dea înapoi oamenilor

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Primăria Fălticeni finalizează modernizarea străzii Unirii, pe care se va putea circula în maxim o săptămână