Având în vedere faptul că anul acesta credincioșii ortodocși sărbătoresc ”Pogorârea Sfântului Duh – Rusaliile” în perioada 29 mai – 1 iunie, iar ziua de luni, 1 iunie, este declarată de Codul Muncii ca zi liberă, la nivel național sunt preconizate a se desfășura, diferite manifestări religioase, culturale, artistice și sportive, inclusiv în aer liber, cu participarea unui public numeros și un aflux semnificativ de persoane spre lăcașurile de cult și zonele turistice, sau de agrement din județ.În acest sens, structurile Inspectoratului de Poliție Județean Suceava vor acționa în sistem integrat pentru prevenirea și combaterea infracționalității stradale și în zona lăcașurilor de cult, precum și adoptarea celor mai eficiente măsuri pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.Astfel, zilnic, vor acționa pe raza județului 297 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, investigații criminale, criminalitate economico-financiară și rutieră, ce vor dispune de 133 de autospeciale de intervenție.Totodată, au fost constituite și echipe operative de rezervă, însumând 85 de polițiști, dintre care 12 polițiști rutieri, ce vor acționa cu 44 autospeciale de intervenție.În toată această perioadă, zilnic vor acționa 12 autospeciale de poliție rutieră cu aparate radar, 57 de polițiști rutieri fiind prezenți pe drumurile județene, naționale și europene.În final, polițiștii atrag atenția cu privire la consumul de alcool, multe din tragediile generate de criminalitatea cu violență sau de evenimentele rutiere producându-se pe fondul consumului de băuturi alcoolice în exces. Astfel, pentru prevenirea furturilor din genți și buzunare, poliția recomandă:-Să fie atenți la bunurile pe care le dețin asupra lor, respectiv sume de bani, telefoane mobile, documente personale etc.-Să fie atenți atunci când se află la cumpărături în supermarket, piețe sau zone aglomerate;-Să fie atenți la bunurile pe care le au asupra lor atunci când se află în mijloacele de transport în comun.Pentru prevenirea infracțiunilor de tâlhărie, poliția recomandă:-Să nu se afișeze ostentativ cu obiecte de valoare (lănțișoare, brățări, telefoane mobile etc.)-Să evite zonele întunecate și locurile dosnice frecventate de persoane suspecte, pretabile la comiterea de infracțiuni;-Să nu accepte niciodată oferte de găzduire făcute de persoane necunoscute;-Să evite urcarea în lift cu persoane necunoscute.Pentru prevenirea furturilor din autoturisme, poliția recomandă:-Să nu parcheze autoturismul în zone neiluminate;-Să se asigure că autoturismul are închise toate portierele;-Să nu lase în autoturism bunuri de valoare care ar putea atrage atenția hoților.Pentru prevenirea furturilor din locuințe, poliția recomandă: – Dacă pleacă de acasă pentru scurt timp, să nu lase ușa apartamentului neîncuiată; – Să fie atenți ca în orice împrejurare să nu piardă sau să li se fure cheia; – Să nu permită accesul în locuință a persoanelor care pretind că sunt de la diverse societăți comerciale, firme, asociații etc.
Efective sporite de polițiști pe străzi, cu ocazia minivacanței de Rusalii






