Scădere

Efecte negative pe piața muncii

Numărul absolvenților de liceu din România va scădea, începând de anul viitor, cu 15 la sută, acest lucru urmând să aibă efecte negative asupra sistemului de educație universitar și pieței muncii în anii următori, informează Fondul ONU pentru Populație (UNFPA).
Potrivit UNFPA, din 2008 vor absolvi liceul primele generații născute după 1989, lucru important din punct de vedere cultural, aceștia fiind primii cetățeni români care nu au trăit deloc în comunism și care devin adulți, dar și din punct de vedere social și economic: generațiile născute după 1989 sunt mai puțin numeroase. În timp ce în 1989 s-au născut 369.000 de copii, în 1990 numărul de nou-născuți a fost de 314.000, în 1991 de 275.000, iar în 1992, 260.000.
„Această scădere va afecta sistemul de educație universitar și piața muncii în anii următori pentru că numărul absolvenților de liceu scade vertiginos: numai în 2008 vor fi cu aproape 30.000 mai puțini decât în 2007, iar până în 2010 vom pierde nu mai puțin de 120.000 de tineri care puteau să ocupe locurile de muncă sau băncile universităților”, se arată în comunicatul UNFPA.
În ceea ce privește efectul asupra sistemului de învățământ universitar, Ministerul Educației a prevăzut deja, pentru anul universitar 2008-2009, să scadă numărul de locuri alocate universităților cu 8 la sută, respectiv de la 62.000 la 57.000, în condițiile în care se estimează că numărul de absolvenți de liceu va scădea cu 15 la sută.
Potrivit Fondului ONU pentru Populație, învățământul universitar va fi nevoit, începând de anul viitor, să închidă secții sau să își reformeze sistemul, la fel cum s-a întâmplat la nivel preuniversitar, unde au fost închise mai multe școli, în special din zonele rurale, iar cadrele didactice au fost disponibilizate.
În ceea ce privește efectul asupra pieței muncii, România se confruntă deja cu o criză în acest plan. Potrivit datelor furnizate de Institutului Național de Statistică, citate de UNFPA, numai în domeniul construcțiilor este nevoie de 150.000 de muncitori pentru a acoperi cererea de forță de muncă, pe fondul migrației externe ridicate.
De asemenea, alte sectoare industriale afectate de lipsa forței de muncă calificate sunt construcțiile de mașini, industria textilă, alimentară, a lemnului și cea a mobilei, iar odată cu scăderea numărului de absolvenți de liceu și de facultate, această criză se va adânci și va afecta relansarea economică a României.

Recomandări

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”