Final de carieră

Economistul Liviu Ostafi a plecat prin pensionare de la conducerea Direcției Regionale Antifraudă Suceava

Liviu Ostafi a condus Direcția Regională Antifraudă Suceava în ultimii cinci ani
Liviu Ostafi a condus Direcția Regională Antifraudă Suceava în ultimii cinci ani

Economistul Liviu Ostafi a plecat de la conducerea Direcției Regionale Antifraudă Suceava, instituție pe care a condus-o în ultimii cinci ani. Liviu Ostafi a părăsit această funcție după ce a ieșit la pensie.
Fostul șef al Direcției Regionale Antifraudă Suceava a ieșit la pensie după o carieră de 45 de ani, din care nu mai puțin de 32 de ani au fost în instituțiile Ministerului de Finanțe și trei ani în cadrul Curții de Conturi Suceava, imediat după anul 1990. Timp de 27 de ani a ocupat funcții de șef serviciu, director sau director adjunct în cadrul Ministerului de Finanțe. Liviu Ostafi este absolvent al Facultății de Științe Economice din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, având licență de economist, ulterior el specializându-se și în managementul afacerilor, management public și comunicare și relații publice.
În anul 2005, Liviu Ostafi a mai ocupat și funcția de director executiv al Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava. El a avut și o îndelungată activitate în cadrul Gărzii Financiare Suceava, instituție în cadrul căreia a ocupat funcțiile de comisar-șef adjunct și comisar-șef de divizie. De asemenea, Liviu Ostafi a fost, timp de aproape șapte ani, șef serviciu teritorial Regiunea de Nord-Est a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, instituție cu atribuție de control, supraveghere, monitorizare, organizare, coordonarea activităților de control, elaborarea planurilor și a programelor de control în județele Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Vaslui și Bacău.
De precizat că funcția de inspector general adjunct al Direcției Regionale Antifraudă Suceava a fost preluată, cu titlu interimar, de Cosmin Daniel Ciobanu.

Recomandări

Muzeul de Istorie Suceava marchează 10 ani de la redeschidere prin conferința și expoziția „Clădirea care a scris istorie”

Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți a obținut printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade

Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți, printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade
Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți, printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Fundament pentru un nou model de dezvoltare economică – oportunitatea transformărilor tehnologice pentru IMM-urile din România

Un centru modern de sănătate mintală și prevenire a adicțiilor va fi construit la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

Centrul de sănătate mintală va fi construit în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, la secția Psihiatrie din cartierul Burdujeni
Centrul de sănătate mintală va fi construit în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, la secția Psihiatrie din cartierul Burdujeni

Prima promoție de asistenți medicali a Colegiului „Andronic Motrescu” Rădăuți a depus Jurământul

Prima promoție de asistenți medicali a Colegiului „Andronic Motrescu” Rădăuți a depus Jurământul
Prima promoție de asistenți medicali a Colegiului „Andronic Motrescu” Rădăuți a depus Jurământul

După ce a scăpat de arestul la domiciliu, Eugen Mogoș a revenit oficial pe funcția de director executiv al APIA Suceava

Eugen Mogoș a revenit oficial pe funcția de director executiv al APIA Suceava - Sursa foto www.ziaruldepenet.ro
Eugen Mogoș a revenit oficial pe funcția de director executiv al APIA Suceava - Sursa foto www.ziaruldepenet.ro