Investiție

Drumuri de 1 milion de euro, inaugurate sâmbătă la Dorna Candreni

Investiție: Drumuri de 1 milion de euro, inaugurate sâmbătă la Dorna Candreni
Investiție: Drumuri de 1 milion de euro, inaugurate sâmbătă la Dorna Candreni

Trei drumuri construite cu finanțare europeană de 1 milion de euro au fost inaugurate, sâmbătă, în comuna Dorna Candrenilor. Arterele de circulație betonate fac parte dintr-un program mai amplu, accesat pe măsura 322, care cuprinde și realizarea rețelei de canalizare și a unei stații de epurare în comună. Prin acest program a fost betonat un drum de 450 de metri la Floreni, Ulița Juncanilor, de 1,1 kilometri și drumul Secu, de 1,5 kilometri. Deputatul de zonă, Dumitru Pardău, a declarat că proiectul a fost început în anul 2008 și reprezintă o investiție foarte importantă pentru comună. „Numai drumurile au costat 44 de miliarde de lei vechi. Au fost primele finalizate, până la sfârșitul anului vor fi gata și rețeaua de canalizare și stația de epurare”, a spus parlamentarul PDL de Suceava. Investiția în canalizare și stația de epurare este tot de 1 milion de euro.
La inaugurarea de sâmbătă au participat deputatul Pardău, prefectul de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, președintele Consiliului Județean Gheorghe Flutur, reprezentanții firmei de construcții CONTRASCOM Rădăuți, consilierii județeni PDL din zonă, Adrian Sabin Drăgan și Vasile Panțiru, șeful DSV Suceava, Petrea Dulgheru, primari din localitățile vecine și oameni de afaceri. De asemenea, a fost prezent directorul Centrului Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (CRPDRP) Iași, Liviu Bulgaru.

Recomandări

Consiliul Județean va sprijini cu 1 milion de lei Universitatea „Ștefan cel Mare” în proiectul campusului de la Moara

Gheorghe Flutur la inaugurarea noii grădinițe din Vicovu de Sus: „Acest oraș a renăscut sub conducerea primarului Vasile Iliuț”

Flutur anunță că în Bălcăuți se asfaltează șase kilometri de drumuri și se construiesc 15 kilometri de rețele de apă și canal