Dragnea: România va expune în China, timp de un an, obiecte de patrimoniu inestimabile

Vicepremierul Liviu Dragnea a precizat, joi, că România va deschide în China, începând cu luna septembrie, o expoziție intitulată „Comorile românești”, pentru a prezenta obiecte de patrimoniu românesc a căror valoare este inestimabilă, informează Mediafax.Solicitat să menționeze ce va expune România în China, în condițiile în care Guvernul a alocat, miercuri, un milion de euro pentru organizarea unei expoziții sub egida ministerului Culturii, Dragnea a precizat că este vorba despre obiecte de patrimoniu. „Expoziția se va numi «Comorile românești» și vor fi expuse în China obiecte de patrimoniu inestimabile ale României. Sperăm să deshidem această expoziție în luna septembrie. În China s-au purtat discuții, printre altele, și despre sărbătorirea a 65 ani de relații economice și de prietenie între România și China. În acest context, 2014 e un an important și în cadrul acțiunilor specifice acestui an sunt și acțiuni culturale printre care și această expoziție extrem de importantă”, a spus Dragnea. El a precizat că Guvernul intenționează să mențină deschisă expoziția în China pe parcursul unui an pentru că este interesat ca un număr cât mai mare de cetățeni chinezi să vadă și să cunoască România cât mai bine, în special tinerii.

Recomandări

Concurs, expoziție și momente artistice dedicate culturii chineze, organizate de Clasa Confucius a Colegiului „Ștefan cel Mare”

REGENERAREA URBANĂ INTEGRATĂ A ZONEI ISTORICE CU CIRCULAȚIE TURISTICĂ, A PARCULUI BĂILOR ȘI RESTAURAREA CLĂDIRII DE PATRIMONIU IZVORUL SENTINELA

Emil Ursu: „Expoziția Ștefan Luchian de la Suceava reprezintă un moment istoric, este singura din România organizată în acest an”